Cea mai bună prietenă a regretatului Ion Dolănescu dezvăluie, pentru "ring", că rapsodul trăia cu senzaţia că va muri de maladia secolului, cancerul.
Cântăreaţa Ileana Constantinescu s-a aflat în casa maestrului Dolănescu în ultimele lui zile de viaţă... "Cu o săptămână înainte să moară, Ion nu se mai simţea atât de bine şi în fiecare seară eram aici, făceam ciorbă amândoi, el ştia că nu văd şi tăia zarzavaturile, apoi îl masam. Citisem într-o carte veche că dacă îl masez pe degete de 40 de ori îi va face bine şi îl întrebam: «Ionaş, te simţi bine?»", ne-a mărturisit artista.
"Medicii au încercat să-l resusciteze"
Moartea fulgerătoare a lui Ion Dolănescu a şocat-o pe prietena artistului, care a leşinat lângă patul lui. "Joi mi-a zis că n-a dormit toată noaptea şi că se teme că poate are cancer şi familia îi ascunde asta. L-am liniştit, spunându-i că are poftă de mâncare şi după-amiază era deja foarte calm. După doar două ore, am fost sunată că moare Ion. I-am găsit pe Jean Văietuş acolo, precum şi pe medicii care încercau să-l resusciteze. Am urlat ca o fiară când medicii mi-au spus că Ion a murit. Am avut nevoie de pastile. N-am putut să trăiesc fără prietenia lui, l-am iubit sincer. Am umplut golul lăsat plângând şi venind zilnic în casa lui", a adăugat Ileana Constantinescu.
"Margherita a zis: «Dă-l la dracu’, să moară!»"
Cântăreaţa ne-a relatat şi episodul dramatic, când, respinsă de Ion Dolănescu, Margherita Valenciano (mama lui Dragoş Dolănescu – n.r.) i-a dorit moartea. "Dragoş şi Margherita au venit să-l vadă înainte să moară, dar Ionaş mi-a zis: «Spune-i să nu vină, că nu mai am bani să le plătesc avionul». Ionaş a avut o criză când înregistra o melodie pentru ziua lui Ionuţ. A doua zi, ea a vrut să-l servească, dar el, supărat şi din cauza bolii, i-a spus să-l lase în pace, că are