Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PCC vine săptămâna viitoare cu un nou asalt asupra OLTCHIM

Publicat in Curierul de Valcea, joi 5 septembrie 2013 ·

Un comunicat oficial de presă ne anunţă că ministrul Economiei, Varujan Vos­ganian, s-a întâlnit marţi cu Yuval Co­hen, partener fondator şi manager „For­tissimo Capital”, fond de investiţii care şi-a manifestat interesul în vederea parti­ci­pării la procesul de privatizare al combi­na­tului Oltchim Rm. Vâlcea. La întâlnire au participat, totodată, Wojciech Zarem­ba, reprezentantul PCC SE, acţio­narul mi­noritar al Oltchim, administratorii judi­ciari Gheorghe Piperea şi Niculae Bălan, precum şi conducerea combina­tului Oltchim, reprezentată de Armand Spiru. Potrivit sursei citate, PCC SE, acţionarul minoritar al Oltchim şi fondul israelian de investiţii “Fortissimo Capital” vor forma un consorţiu pentru privati­zarea combinatului vâlcean şi au trans­mis, în cadrul discuţiilor, ministrului Varujan Vosganian şi administratorilor judiciari, că vor face săptămâna viitoare o ofertă concretă în acest sens. „Fortissimo Capital” şi PCC SE au cerut administratorilor judiciari să stabi­lească un termen final pentru depunerea ofertelor de privatizare pentru toţi com­pe­titorii interesaţi să investească la Olt­chim, reprezentanții noului consorțiu arătând că sunt dispuşi să facă inves­ti­ţiile necesare pentru repornirea combinatului în sistem integrat cu Platforma Petrochimică Bradu, la întreaga capacitate. “Fortissimo Capital” este un fond privat de investiţii care investeşte, în principal, în companii publice şi private israeliene din domeniul tehnologiei şi industriei, ce au nevoie de infuzii de capital pentru dezvoltarea afacerilor. Israelienii de la fondul de investiţii Fortissimo Capital au ajuns încă din luna mai la Oltchim, fiind interesaţi de activele combinatului, potrivit reprezentaţilor Oltchim. La vremea respectivă, israelienii au vizitat combinatul vâlcean şi au intrat, alături de conducere, sindicat şi adminis­tratorul judiciar Gheorghe Piperea, într-o şedinţă pen

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sebastian Stan a câştigat Globul de Aur pentru „A Different Man”: „Acest premiu este pentru mama. România, te iubesc!” - VIDEO

News.ro acum o ora
Sebastian Stan a câştigat primul său Glob de Aur, duminică, la Los Angeles, luând acasă trofeul pentru cel mai bun actor într-un film musical sau comedie pentru rolul din „A Different Man”. În discursul său, Stan i-a implorat pe spectatori să ţină c

O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal de soţul său italian, care apoi s-a sinucis

HotNews acum o ora
O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal, sâmbătă seară, de către soţul său italian, agent de pază, care apoi s-a sinucis. Cei doi erau căsătoriţi de opt luni, iar din octombrie 2024, după ce şi-au petrecut luna de miere în Egipt, s-au stabili

Zi record pentru salvatorii montani: 180 de turiști salvați în ultimele 24 de ore

Press Alert acum 26 minute
Salvamont România a răspuns, duminică, la 167 de apeluri de urgență, cel mai mare număr de solicitări din istoria instituției. 180 de persoane au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor. Situația a fost gravă pentru multe dintre victime – peste 120

VIDEO Nadia Comăneci, apariţie strălucitoare la Globurile de Aur

HotNews acum o ora
Legendara Nadia Comăneci a fost prezentă și în acest an la decernarea Globurilor de Aur, ea având o apariţie strălucitoare, într-o salopetă de culoare albastră. „Zeiţa de la Montreal” a fost la gală împreună cu soţul ei, Bart Conner, şi s-a fotograf

Femeie care a plecat fără acordul medicilor din Maternitatea din Braşov, găsită de către jandarmi şi convinsă să revină în spital

News.ro acum o ora
O femeie care a plecat din Maternitatea din Braşov înainte de a fi externată a fost căutată şi găsită de către jandarmi, ea fiind convinsă să revină la spital, în condiţiile în care starea sa de sănătate necesita în continuare supraveghere medicală.

Australian Open: Ana Bogdan, eliminată în primul tur al calificărilor

News.ro acum 53 minute
Jucătoarea de tenis Ana Bogdan, 32 de ani, a fost eliminată, luni, în runda inaugurală a calificărilor la Australian Open, primul grand slam al anului. Bogdan, favorită 10 în calificări, a fost învinsă de australianca Destanee Aiva, scor 6-4, 6-2. Î

Tradiții pentru spor și sănătate, obiceiuri și superstiții de Bobotează!

Ziua Constanta acum 5 ore
Boboteaza este o sărbătoare creștină care se celebrează anual la 6 ianuarie, înaintea sărbătorii Sfântului Ion. De asemenea, Boboteaza marchează încheierea sărbătorilor de iarnă dedicate Crăciunului, fiind o sărbătoare a purificării naturii, a apelo

Zeci de calculatoare au fost furate dintr-o școală din Prahova care urmează să fie inaugurată miercuri

HotNews acum o ora
Aproape 40 de calculatoare, o imprimată și două sisteme audio-video au fost furate dintr-o școală din comuna Puchenii Mari din județul Prahova. Școala este nouă și urmează să fie inaugurată miercuri, 8 ianuarie, când elevii se întorc la cursuri după

Nicuşor Dan: Am eliminat aproximativ 300 de kilometri de cabluri aeriene pentru serviciile de telecomunicaţii de pe stâlpii Capitalei în anul care s-a încheiat/ În ultimii 4 ani, Netcity a mutat 1.300 de kilometri de cabluri aeriene în reţele subterane

News.ro acum 38 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că, anul trecut, s-au îndepărat aproximativ 300 de kilometri de cabluri aeriene pentru serviciile de internet, televiziune şi telefonie de pe stâlpii din Bucureşti. Astfel, în ultimii patru ani,

Coreea de Nord lansează o rachetă balistică cu rază intermediară, primul său test în două luni

HotNews acum 23 minute
Coreea de Nord a lansat, luni, în direcţia Mării Japoniei ceea ce se crede a fi o rachetă balistică cu rază intermediară (IRBM), în ceea ce reprezintă primul său test de acest tip în două luni, consemnează agenţiile internaţionale de presă, citate d

Vremea

București
acum

lun.

0°/6°
mar.

4°/11°
mie.

6°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/6°
mar.

4°/11°
mie.

7°/15°
joi

7°/13°
Constanta
acum

lun.

3°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

12°
lun.

3°/12°
mar.

5°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°