Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oraşul Lipova are doi noi cetăţeni de onoare

Publicat in Glasul Aradului, miercuri 4 septembrie 2013 ·

În cadrul Şedinţei de Consiliu din data de 22.08.2013, la Primăria Oraşului Lipova au fost înmânate diplome cu titlul de Cetăţean de Onoare al Oraşului Lipova, domnilor Voştinar Nicolae Gheorghe şi Olariu Mircea Coriolan Ioan.

Cei doi cetăţeni ai oraşului Lipova, dl. Nicolae Gheorghe Voştinar şi Dl. Mircea Coriolan Ioan Olariu, au obţinut acest titlu, de Cetăţean de Onoare, datorită activităţii pe care au desfăşurat-o de-a lungul anilor, activitate care a adus odată cu trecerea timpului, numeroase avantaje pentru dezvoltarea în diverse domenii de activitate şi implicit a imaginii oraşului Lipova.

În ceea ce priveşte activitatea domnului Nicolae Gheorghe Voştinar, titlul de Cetăţean de Onoare a ajuns să-i fie înmânat datorită diverselor activităţi pe care le-a întreprins pe parcursul anilor pentru oraşul Lipova, dintre care amintim activitatea îndelungată în domeniul producţiei pomicole şi dezvoltării acestei ramuri atât în judeţ, cât şi în alte zone din apropiere.

În această ordine de idei, Viorel Popină – Consilier Local, a afirmat despre dl. Nicolae Voştinar: „Consider că, prin activitatea sa în cadrul fostei Staţiuni de Cercetare şi Producţie Pomicolă Lipova, a contribuit din plin la dezvoltarea şi creşterea perestigiului oraşului Lipova, fiind aprovizionate cu fructe atât zonele învecinate, cât şi judeţul Arad.”

În cazul domnului Mircea Coriolan Ioan Olariu, titlul de Cetăţean de Onoare i-a fost înmânat ca semn de recunoştinţă pentru activitatea sa extraordinară ca profesor, dar şi acţiunile din afara băncilor şcolii, acţiuni care au vizat de-a lungul anilor în special imaginea şi calitatea turismului în oraşul Lipova şi în întreaga zonă a Văii Mureşului, imagine care, în timp,a fost promovată, dezvoltată şi îmbunătăţită prin fotografiile, cărţile şi diverse acţiuni ale profesorului Mircea Olariu. Toate aceste acţiuni care, azi, i-au

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 2 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 2 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu o insuficienţă venoasă după o examinare a picioarelor. El prezintă şi echimoze la nivelul mâinilor

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficienţă venoasă cronică, anunţă joi Casa Albă, după ce şeful statului american, în vârstă de 79 de ani, a acuzat ”umflări uşoare în partea de jos a picioarelor”, iar examene medicale a

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 8 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 10 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum o ora
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

18°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°