Ministerul Agriculturii a pregătit un proiect de lege conform căruia proprietarilor de terenuri agricole li se va restrânge dreptul de a-şi înstrăina proprietatea. De asemenea, potenţialii cumpărători vor trebui să fie şcoliţi în domeniul agriculturii pentru a putea face tranzacţia.
Conform proiectului, deţinătorii de terenuri agricole nu le vor mai putea înstrăina către cumpărători persoane fizice din Uniunea Europeană, români sau străini, decât după ce anunţă oferta la primărie şi o afişează, timp de 90 de zile, în aşa fel încât coproprietarii, vecinii, arendaşii, ceilalţi agricultori (până în 40 de ani) din localitate sau statul român să poată lua la cunoştinţă informaţia. Arendaşii şi statul, principalii beneficiari
Conform noii legi, persoanele menţionate sunt preemtori, adică au dreptul de a cumpăra primii. Dacă ei nu spun nimic timp de trei luni, iar proprietarul se încăpăţânează să vândă, atunci o poate face către o altă persoană decât preemtorii, cu, iarăşi, condiţii impuse: cumpărătorul trebuie să fie şcolit în domeniul agriculturii sau să dovedească faptul că a lucrat cel puţin cinci ani în branşă.
După cum lesne se vede, aria potenţialilor cumpărători de terenuri agricole se va restrânge foarte mult, arendaşii şi statul devenind principalii ofertanţi. Acest demers a fost motivat prin nevoia de a împiedica înstrăinarea terenurilor către alte persoane decât cetăţenii români. Menţionăm că în articolele 44 şi 45 din Constituţie, dreptul la proprietate şi accesul liber la activităţile economice sunt garantate.