Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A început asaltul final al Rusiei împotriva Moldovei

Publicat in Revista22, miercuri 4 septembrie 2013 ·

Emisarul special al lui Putin pentru Transnistria, Dmitri Rogozin, a venit la Chişinău şi la Tiraspol încărcat de ameninţări aflate la limita insultei pentru a convinge guvernul Republicii Moldova să renunţe la semnarea acordului de asociere şi liber schimb cu UE. În acelaşi timp, la Moscova, autorităţile ameninţau cu embargoul împotriva vinurilor moldovene.

Rogozin, fost combatant de partea transnistreană în războiul de la începutul anilor ’90, a dat un interviu unui post de televiziune rusesc în care a ameninţat cu recunoaşterea unilaterală a independenţei Transnistriei de către Moscova după modelul Abhaziei şi Osetiei de Sud. Potrivit lui Rogozin, acest act unilateral ar putea fi determinat de refuzul Chişinăului de a accepta deschiderea unui consulat rus la Tiraspol. „Dacă credeţi că Transnistria este parte a Republicii Moldova, atunci la Tiraspol trebuie deschis un consulat al Federaţiei Ruse, mai exact o reprezentanţă consulară a ambasadei ruse, aceasta din urmă aflându-se la Chişinău.

Acest fapt ar demonstra că Rusia nu recunoaşte Transnistria“, s-a adresat Rogozin direct guvernului modovean.

„În cazul în care Chişinăul se va opune deschiderii unui consulat la Tiraspol, atunci Federaţia Rusă va trebui să deschidă aici o ambasadă. Astfel, Rusia, cu ajutorul părţii moldoveneşti, va recunoaşte independenţa regiunii.“

Potrivit acestuia, Moscova insistă asupra deschiderii unui consulat la Tiraspol pentru că în regiune se află circa 170 de mii de cetăţeni ai Federaţiei Ruse care nu au acces la serviciile consulare.

Aceasta este o pretenţie absurdă din partea lui Rogozin, pentru că transnistrenii au acces la serviciile oferite de ambasada de la Chişinău, numai că aleg să nu beneficieze de ele. În mod normal, un consulat nu poate fi deschis decât după rezolvarea conflictului, altfel ar funcţiona ca o ambasadă rusă de facto într-

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 9 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 11 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 6 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°