Atacantul formaţiei Rapid, Andrei Ciolacu, a declarat, miercuri, că noii proprietari ai clubului, Adrian Zamfir şi Nicolae Cristescu, refuză să le achite restanţele salariale pentru a-i forţa pe jucători să ceară falimentul clubului la tribunal şi apoi să îi scoată pe ei vinovaţi.
"Dacă noi nu ne antrenăm pierdem şi noi, şi ei. Dar probabil ei asta şi aşteaptă, ca noi să nu ne prezentăm la meciuri şi clubul să dea faliment, şi să dea vina pe noi. Şi chiar cred că ei asta aşteaptă, pentru că nu poţi cu o săptămână înaintea primei etape să nu dai niciun semn, să zici măcar: «Măi băieţi, sunt alături de voi, hai să vă antrenaţi că avem meci sâmbătă, să câştigăm». Păi vorbim de promovare şi tu eşti indiferent că noi nu ne antrenăm? Dacă nu poţi susţine echipa şi nu poţi să fii patron la Rapid, renunţă sau spune ceva, spune că e faliment, asumă-ţi vina. Pentru că se încearcă să se dea vina pe noi. Se aşteaptă acum ca noi să depunem la tribunal cerere de faliment şi toată lumea o să arate cu degetul că jucătorii au băgat echipa în faliment. Nu, nu jucătorii au băgat clubul în faliment, jucătorii nu şi-au luat niciun salariu şi doare asta. Toată lumea încearcă să ne scoată pe noi ţapi ispăşitori şi ei să se spele pe mâini", a spus Ciolacu.
Fotbalistul susţine că avea alte aşteptări de la Zamfir şi Cristescu în momentul în care au preluat clubul. "Când domnii Zamfir şi Cristescu au venit la acest club ne aşteptam să se dea banii, să fie altfel decât a fost cu domnul Copos. Acum nu spun că era mai bine cu domnul Copos, că nu era, dar atunci când vii la un club ca Rapid şi vrei să te numeşti patron păi nu te comporţi ca un patron de la Liga a IV-a, pentru ca aşa s-au comportat. Aşa pot şi eu să vin patron la Rapid, să nu bag niciun ban şi să dau banii care vin de la drepturi de televizare sau alte lucruri", a menţionat jucătorul.
Ciolacu susţine că jucă