Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV: Cronologia unei piete involburate de criza: asigurarile, la cinci ani distanta

Publicat in Wall-Street.ro, miercuri 4 septembrie 2013 ·

In acest climat economic ostil, piata asigurarilor a resimtit scaderea puterii de cumparare a consumatorilor de produse financiare, ca urmare a reducerii veniturilor acestora, dar si a cresterii ratei somajului. Industria asigurarilor, conectata direct la evolutia principalelor ramuri economice, este dependenta de consum, care inregistrat o scadere semnificativa incepand cu anul 2009. Pe fondul acestei evolutii, piata asigurarilor a intrat pe un trend usor descendent al volumului de prime brute subscrise, comparativ cu anii anteriori, cand s-au inregistrat cresteri cuprinse intre 25% - 30%.

Aceasta evolutie reprezinta efectul dependentei pietei de asigurari din Romania de segmetul asigurarilor auto, in contextul in care reprezentau 62,81% din totalul primelor brute subscrise aferente categoriei de asigurari generale, in anul 2012, si 65,11% la sfarsitul anului 2011.

Ca urmare, subscrierile pe Clasa III - Asigurari de mijloace de transport terestru, altele decat cele feroviare, si Clasa X - Asigurari de raspundere civila pentru autovehicule au fost influentate puternic incepand cu 2009, de contractia pietei de leasing si de mentinerea unei cereri foarte scazute pentru creditele auto din segmentul bancar (vezi grafic). Pe Clasa X, cea a asigurarilor de raspundere civila pentru autovehicule, un alt factor de influenta asupra scaderii volumului de prime brute subscrise a fost continuarea tendintei de scadere a tarifelor practicate de societatile de asigurari.

Cand vad un pret de 100 de euro la RCA nu-mi pot imagina cum poate acea companie sa aiba o rata combinata mai mica de 100%

Principala problema a pietei de asigurari RCA din Romania, comparativ cu pietele din regiune, este reprezentata de pretul nesustenabil al politelor, cauzat de concurenta nebuna pe fondul subscrierii pentru cash-flow a unor companii de asigurare, a declarat Artur Borowins

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan la conferința de presă de la Cotroceni - „Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General”

Ziua Constanta acum 23 minute
Nicușor Dan, Președintele României, a declarat astăzi, 14 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este mulțumit de activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), respectiv a Parchetului General. Nicușor Dan, Președintele României,

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 29 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 33 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Pistol, CNAIR: Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25% - VIDEO

News.ro acum o ora
Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25%, anunţă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantierul lotului 2 (Margina -Holdea) al autostrăzii Lugoj – Dev

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum 44 minute
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°