Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minerii din Roşia Montană în faţa Prefecturii Alba: Vrem să muncim nu să cerşim

Publicat in Informatia de Alba, miercuri 4 septembrie 2013 ·

Miercuri după amiază între orele 17:00-19:00, aproximativ 100 de mineri din cadrul Sindicatului Viitorului Mineritului din Roşia Montană au protestat în faţa Prefecturii Alba cerând autorităţilor demararea cât mai urgentă a proiectului minier de la Roşia Montană. Aceştia au venit cu pancarde cu mesaje pro proiectului Roşia Montană şi au strigat încontinu sloganuri precum : Mineritul este pâinea noastre, Ne-am săturat de aşteptare, Noi luptăm pentru locurile noastre de muncă ei pentru ce?; Noi vrem locuri de muncă, Noi suntem Roşia Montană. O parte din protestatri au fost primiţi de prefectul Gheorghe Feneşer care şi-a arătat încă odată susţinerea pentru proiectul minier de la Roşia Montană: „Compania trebuie să înceapă neapărat lucrările. Nu cred că cei ce demonstrează la Bucureşti ştiu ce este la Roşia Montană, dar sunt curios dacă ei ştiu unde este Roşia sau au călcat vreodată în Roşia. Dumneavoastră vă ştiţi necazurile. Fără proiectul minier Roşia Montană poate deveni o amintire” a declarat prefectul Gheorghe Feneşer.

Dumneavoastră vă ştiţi necazurile. Fără proiectul minier Roşia Montană poate deveni o amintire” a declarat prefectul Gheorghe Feneşer.

„ Începând de astăzi, Sindicatul Viitorul Mineritului (SVM) din Roșia Montană pichetează în fața Prefecturii Județului Alba, într-o mișcare autorizată de protest, pentru a arăta țării întregi că Munții Apuseni și județul Alba depind de repornirea de urgență a mineritului în zonă.

Am arătat răspicat că vrem minerit chiar în decembrie anul trecut, la referendumul pentru minerit, când localitățile cu tradiție minieră au votat DA pentru minerit, și nimeni nu poate contesta acest lucru. E momentul ca membrii parlamentului, reprezentanții noștri la cârma țării, să țină cont de voința celor care i-au ales și să ia decizia repornirii mineritului la Roșia Montană! Orice altă amânare nu este justificată.

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ziua Independenței Naționale a României, marcată la Constanța (Galerie FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
10 Mai reprezintă unul dintre reperele fundamentale ale istoriei României – ziua în care, în anul 1877, țara noastră și-a proclamat independența față de Imperiul Otoman. Cu acest prilej, la Constanța, Comandamentul Flotei va organiza, în data de 10

Peste 160.000 de oameni din cinci orașe din Catalonia sunt blocați în case din cauza unui nor toxic de clor

HotNews acum o ora
Peste 160.000 de persoane din cinci municipalități ale regiunii spaniole Catalonia au fost îndemnate sâmbătă de autorități să nu iasă din locuințele lor, după ce un incendiu la un depozit industrial a provocat un nor toxic de clor, informează AFP. „

Accident rutier în municipiul Brașov. Mai multe persoane, inclusiv copii, transportate la spital

Ziua Constanta acum 2 ore
Pompierii din municipiul Brașov au fost solicitați să intervină în urma producerii unui accident rutier, în care au fost implicate un microbuz, în care se aflau 3 adulți și 15 copii, și un autoturism. Potrivit ISU Brașov, la fața locului au fost mob

George Simion mulțumește Administrației Trump pentru că am fost scoși din programul Visa Waiver

HotNews acum o ora
George Simion a mulțumit public, într-un interviu acordat unui influencer MAGA, Administrației Trump pentru că a menținut vizele pentru cetățenii români și a exclus România din programul Visa Waiver, transmite G4media. „Mesajul de la Washington a fo

Liderii europeni sosiţi la Kiev au adus un omagiu soldaţilor ucraineni căzuţi în luptele împotriva invaziei ruse

G4Media acum o ora
Cancelarul federal german Friedrich Merz, preşedintele francez Emmanuel Macron, premierul britanic Keir Starmer şi premierul polonez Donald Tusk au adus în timpul vizitei lor sâmbătă la Kiev un omagiu soldaţilor ucraineni căzuţi în luptele pentru ap

Încep negocierile comerciale dintre China și SUA la Geneva

Mediafax acum 35 minute
Sâmbătă dimineață, au început la Geneva, Elveția, negocierile economice și comerciale la nivel înalt dintre China și SUA, a informat postul public de televiziune CCTV. Partea chineză este reprezentată de vicepremierul He Lifeng, în timp ce delegația

Ucraina şi Ungaria expulzează fiecare câte doi diplomaţi în urma scandalului de spionaj

News.ro acum 47 minute
Ucraina şi Ungaria au anunţat vineri că expulzează fiecare câte doi diplomaţi ai celeilalte părţi, acuzându-se reciproc de spionaj, relatează Reuters. Ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiha a anunţat măsura într-o postare pe X după ce agenţia

Donald Trump anunță că dă zboruri gratuite imigranților ilegali care vor să plece din SUA: „Am semnat un ordin executiv”

Libertatea acum 2 ore
Donald Trump a semnat un decret pentru a încuraja auto-expulzarea imigranților ilegali din SUA, iar programul oferă zboruri gratuite în străinătate pentru cei care aleg să plece voluntar, spune președintele, pe o rețea de socializare.

Jandarmeria Capitalei: Schimbare de PROGRAM pentru mitingul electoral al lui Nicușor Dan

Gandul acum 2 ore
Jandarmeria Capitalei anunță modificări în programul mitingului electoral al lui Nicușor Dan de duminică. Manifestația urma să înceapă la Piața Universității și să continue cu un marș spre Piața Victoriei, însă acum evenimentul se va desfășura exclu

Reacția lui Dan Alexa după ce soția lui a fost surprinsă acasă la Alex Bodi. „Bărbăția nu se cântăreşte în masă musculară și nici în valoarea bolidului”

Libertatea acum 2 ore
Vestea că Dan Alexa și soția lui, Andrada, au decis să divorțeze a luat pe toată lumea prin surprindere. Cei doi pun punct căsniciei după 6 ani de relația și au decis să divorțeze la tribunal. Recent, Andrada a fost surprinsă ieșind din casa lui Ale

Vremea

București
acum

12°
sâm.

9°/12°
dum.

7°/20°
lun.

7°/14°
mar.

8°/17°
Iasi
acum

15°
sâm.

6°/16°
dum.

5°/10°
lun.

3°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

11°
sâm.

10°/12°
dum.

10°/16°
lun.

10°/14°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/11°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
Timisoara
acum

17°
sâm.

5°/18°
dum.

7°/18°
lun.

5°/17°
mar.

4°/17°