În acest sfârşit de săptămână, Clujul va fi gazda unei noi ediţii a Campionatului Internaţional de Gătit în Aer Liber. Vor veni concurenţi din peste 18 ţări, iar la categoria show a campionatului cantina Primăriei Cluj-Napoca, Memo 10, va găti 400 de kilograme de varza á la Cluj, preparată specific oraşului. La pregătirea ei s-ar putea să ia parte şi Emil Boc. Se vor găti peste 2.000 de porţii.
Sute de clujeni vor putea gusta din tradiţionala mâncare varza á la Cluj duminică, 8 septembrie, în parcarea Polus Center, la Campionatul Internaţional de Gătit în Aer Liber. Evenimentul, care va începe de vineri, 6 septembrie, şi va ţine până duminică, 8 septembrie, este organizat de Asociaţia Culturală Euro Est Alternativ împreună cu Polus Center Cluj.
Manifestarea a ajuns la cea de-a şaptea ediţie.
„Duminică, 8 septembrie, la categoria de show a campionatului vom prezenta produsul tradiţional varza á la Cluj, produsul finit va fi undeva la 400 de kilograme şi aşteptăm cu mare interes toţi clujenii pentru a gusta şi chiar pentru a participa efectiv la prepararea produsul, care are legătură şi cu denumirea oraşului în care ne desfăşurăm activitatea de zi cu zi”, a declarat Gelu Vişan, directorul restaurantului Memo10.
Pentru această porţie gigant de varză á la Cluj vor fi folosite 400 kilograme de varză, 50 kilograme de pulpă, 30 kilograme de fleică, 30 de kilograme de roşii, 30 de kilograme de smântână. Gelu Vişan mai spune că se vor mai pune şi diverse ingrediente precum cimbru, paprika, mărar, piper şi sare.
Bucătari din Coreea
Evenimentul din acest an va îngloba specificul tuturor celorlalte etape, unde echipele de bucătari din România, Germania, Coreea de Sud, Elveţia, Israel, Rusia, Ungaria, Turcia, Serbia, Cipru, Bosnia şi Herţegovina, Anglia, Bulgaria, Azerbaidjan, Albania, Austria şi Croaţia se vor întrece în arta gătitului