Achitaţi de Tribunalul Olt şi condamnaţi la închisoare cu executare de Curtea de Apel Craiova, ultima speranţă a inculpaţilor din lotul „Mafiotu” stă în magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Primul termen al recursului înaintat la Curtea Supremă are loc joi.
Inculpaţii din dosarul grupării coordonate de Costel Enache, zis Mafiotu’ au făcut recurs la decizia Curţii de Apel Craiova, care i-a condamnat pe mai mulţi dintre ei la ani grei de închisoare, după ce fuseseră achitaţi de Tribunalul Olt. Primul termen al recursului a fost fixat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru, joi, 5 septembrie. Mai mulţi dintre inculpaţii achitaţi, iniţial, de Tribunalul Olt, în cazul „Mafiotu’“ au fost condamnaţi la închisoare cu executare de magistraţii Curţii de Apel Craiova. Decizia judecătorilor craioveni a venit în luna aprilie.
Astfel, poliţistul Claudiu Paţa, achitat de prima instanţă, a fost condamnat de magistraţii craioveni la patru ani de închisoare, la aceasta adăugându-se o pedeapsă complementară de doi ani, perioadă în care inculpatul va avea suspendate mai multe drepturi. La aceeaşi pedeapsă au fost condamnaţi şi colegul lui Paţa, Marius Veţeanu, dar şi jandarmul Nelu Cosma. De asemenea, alţi cinci inculpaţi, achitaţi de Tribunalul Olt, au fost condamnaţi la închisoare cu executare de Curtea de Apel. Magistraţii Curţii de Apel „au umblat” şi la sentinţele inculpaţilor condamnaţi la închisoare cu executare, adăugându-le câţiva ani. Pedepsele pronunţate de Tribunalul Olt în cazurile lui Constantin Enache, zis Mafiotu’, liderul grupului infracţional, şi Viorel Mangîru au rămas neschimbate de magistraţii Curţii de Apel. Enache urmează să petreacă 12 ani după gratii, iar Mangîru cinci ani.
Costel Enache a fost arestat pe 15 septembrie 2010 împreună cu alte 14 persoane care făceau parte din grupul său infracţional, mascaţii şi pro