Mai întâi a fost ucis un japonez, apoi o femeie, iar acum un copil de patru ani. Tragediile acestea animă presa, politicienii şi opinia publică pentru câteva zile, apoi reintrăm în normal. Adică o normalitate românească: lăsăm problema aşa cum a căzut, până la noi evenimente dramatice. Abia atunci ne vom agita din nou, dar iarăşi ne va trece repede.
Chiar şi în perioadele în care ne agităm, nu înseamnă că suntem şi eficienţi. Nici măcar vinovaţii pentru tragediile punctuale nu sunt identificaţi, d-apăi cei responsabili pentru situaţia inacceptabilă în care ne aflăm! În cazul japonezului, am auzit chiar şi halucinanta declaraţie, din partea unui reprezentant al autorităţii, că dacă nu era aşa de scund, încât să ajungă câinii la vena din zona inghinală, nu s-ar fi întâmplat nicio nenorocire. Deci el a fost de vină, că nu a crescut mai mult.
Altfel, Bucureştiul are câteva zeci de mii de câini pe stradă şi câteva mii de oameni muşcaţi anual. Cifrele sunt în creştere, pentru că toate „politicile“ aplicate acestei probleme sunt ineficiente. Pe de-o parte, castrările se fac într-un ritm mult mai lent decât rata de înmulţire a câinilor, pe de altă parte, sterilizarea nu împiedică niciun câine să mai muşte. Astfel că, în Bucureştiul devenit o junglă populată cu animale sălbatice, singura soluţie e ca oamenii să înveţe tehnici de supravieţuire. Cică atunci când eşti lătrat nu trebuie să te mişti, ba chiar am auzit sfatul că, la atacul haitei, trebuie să te arunci pe burtă. Dacă nu eşti destul de abil s-o faci, tu eşti de vină! Iar, dacă vorbim de persoane neputincioase – de bătrâni şi de copii –, atunci se aplică regula selecţiei naturale, a eliminării exemplarelor slabe, că doar suntem în junglă!
Desigur, există şi unii care profită de pe urma acestei situaţii. Animaţi de fondurile care le alimentează ONG-urile sau de spirit militant care să le dea un sens v