Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profil de speranţă! Alexandru Maxim, omul de la care fanii tricolorilor, dar şi selecţionerul, au cele mai mari aşteptări

Publicat in Pro Sport, miercuri 4 septembrie 2013 · ·

Alexandru Maxim este omul de la care fanii tricolorilor, dar şi selecţionerul Piţurcă, au cele mai mari speranţe în “dubla” cu Ungaria şi Turcia

Mijlocaşul lui VfB Stuttgart va fi pus să joace pe postul său favorit, adică în spatele vârfului care, cel mai probabil, va fi Ciprian Marica

Ilie Dumitrescu, Gică Hagi şi Petre Grigoraş îl analizează pe jucătorul de 23 de ani

Considerat cel mai în formă dintre stranieri, Alexandru Maxim este şi pariul lui Victor Piţurcă pentru meciul de vineri, cu Ungaria. Mijlocaşul lui VfB Stuttgart a bifat până acum şapte meciuri în tricoul naţionalei şi aproape de fiecare dată a impresionat. Ilie Dumitrescu îl consideră „un fotbalist rar”. Fostul mare internaţional argumentează: “Nu e la îndemâna oricui să facă ceea ce a făcut el! Şi-a lăsat amprenta asupra fiecărui meci pe care l-a jucat la echipa naţională, a reuşit câteva goluri excepţionale”.

Un alt om care aşteaptă ca Maxim să facă diferenţa în meciul cu Ungaria este Petre Grigoraş, fostul antrenor al acestuia de la Pandurii: “Să nu vă mire dacă vineri va scoate din cutiuţa lui vreo fază şi va înscrie cu piciorul lui bun de tot, cu dreptul”.

Cuvinte de laudă la adresa mijlocaşului de la VfB Stuttgart are şi Gică Hagi, decarul de legendă al tricolorilor: “E un jucător care, treptat, se impune la echipa naţională. Are o tehnică bună, se descurcă foarte bine la mijlocul terenului, dar trebuie să demonstreze în continuare”.

Polivalenţă

Alexandru Maxim poate evolua pe aproape toate posturile la mijlocul terenului: mijlocaş dreapta, mijlocaş stânga, dar şi mijlocaş ofensiv, în spatele vârfului. Petre Grigoraş susţine că rolul preferat al fotbalistului este de al doilea vârf, adică acolo unde va juca şi împotriva Ungariei: “Eu l-am folosit şi pe stânga, şi în centru, şi în dreapta. Mi-a dat de fiecare dată randament. Totuşi

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Protest pe Autostrada A1: Trafic blocat pe sensul Pitești – București de un șofer de camion

Mediafax acum 23 minute
Acțiunea de protest a fost sprijinită de un alt camion, ambele vehicule fiind ulterior mutate pe banda de urgență pentru deblocarea traficului. Blocajul a afectat zeci de autoturisme care nu au mai putut înainta. La fața locului au intervenit echipa

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum o ora
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 2 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Tânăr de 21 de ani, rănit grav în Munţii Făgăraş, după ce a fost atacat de câinii de la o stână / Cabanierii avertizează că în zonă sunt 6-8 câini din rasa ciobănesc kangal

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un tânăr de 21 de ani a fost rănit grav în Munţii Făgăraş, după ce a fost atacat de câinii de la o stână. El a fost transportat la baza muntelui de cabanieri şi salvamontişti. Cabanierii avertizează

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum 13 minute
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum o ora
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Un motor al unui avion cu 235 de persoane la bord A LUAT FOC, imediat după decolare. Aeronava a revenit de urgență pe aeroport (VIDEO)

Gandul acum 30 minute
Un avion al companiei americane Delta Air Lines, cu 235 de persoane la bord, a revenit de urgență pe aeroportul din Los Angeles, după ce motorul stânf a luat foc la scurt timp după decolare. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, pe Aeroportul Inte

Tragedie! O tânără a murit, iar alți trei tineri au fost răniți într-un accident cumplit

Botosani News acum 47 minute
O tânără de 20 de ani a murit, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat IPJ Neamţ. „Ajunşi la locul indicat, pompierii au găsit în afara autot

Coaliţia de guvernare din Japonia riscă să piardă majoritatea în Camera Superioară, arată un exit-poll

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Coaliţia aflată la guvernare în Japonia este pe cale să piardă majoritatea în Camera Superioară, potrivit unui sondaj realizat la ieşirea de la urne, în cadrul alegerilor de duminică, transmite agenț

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°