Deşi a apărut într-o prestigioasă colectie a Fundatiei Camil Petrescu în selectia şi traducerea Lilianei Alexandrescu, om de cultură şi de gust, piesa „Sex” a olandezului Rob de Graaf ( n.1952) este una proastă din mai multe puncte de vedere.
S-ar putea ca titlul să-l fi dat realizatorii spectacolului de la Teatrul Metropolis întrucât nu e de găsit în lunga listă reprodusă de Wikipedia, considerându-se a fi comercial ( sic!). Chiar şi aşa piesa rămâne o melodramă depăşită care trăgând cu ochiul la celebra Cui îi e frică de Virgina Woolf a lui Albee, ar vrea să reia tema eroziunii cuplului şi a dramelor ce decurg de aici, foarte la modă azi.
Doar că în textul lui Graaf, un text de vorbe, de prea multe vorbe, deteriorarea relaţiei dintre Chra şi Harco după 30 de ani de căsnicie nu are nicio miză. Cei doi se înfruntă până la duşmănie practic fără motiv, iar starea lor pare determinată de splin. Ratarea pe care o bănuim drept cauză ar fi nu doar a cuplului ci şi a individului în societatea capitalistă (!!!) temă pasager atinsă în discuţiile de pe scenă. Ce-i drept un emigrant paraşutat din Chile, un Chile comunist din epoca Allende ajunge să condamne lumea în care credea că-şi găseşte fericirea, acuzând-o de secătuire sufletească. Şi, deşi viaţa lui de mic escroc sentimental în calitate de partener al unui homosexual bătrân şi bogat devine una facilă, Speedo cel pur ca o floare, cum îl descrie Chra ( numele acestui personaj sună în româneşte ciudat, ca o interjecţie ), se întoarce în ţara sa pentru a se căsători şi a trăi oricum ferit de perspectiva înstrăinării pe care o descoperă într-o societate zis evoluată.
Două câte două personajele dialoghează în piesă preţ de aproape două ore,emiţând panseuri răsuflate despre viaţă, iubire, fericire, fără să comunice ceva nou. Soţul chiar e un profesionist în materie, un filosof, dar replicile lui sunt la fel de
