Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REPORTAJ LIVE. A patra zi de proteste în Piața Universității pentru Roșia Montană

Publicat in Academia Catavencu, miercuri 4 septembrie 2013 ·

Așa cum v-am obișnuit în ultimele zile, Academia Cațavencu revine în stradă pentru a vă relata ultimele evenimente din Piața Universității de la protestul pentru Salvarea Roșiei Montane. Protestatarii: (mai) puțini, da’ culți Astăzi, în cea de-a patra zi de manifestații, am văzut ceva mai puțină lume. Cu ochiometrul din dotare estimez undeva la un 700-800 de oameni. Oricum, până în 1000. Totuși, la fel de vocali ca până acum. Jandarmii au schimbat însă tactica. Câteva întâmplări banale cu niște jandarmi Din capul locului trebuie să vă spun că jandarmii, chiar dacă pot să pară pe alocuri puțin enervanți, sunt civilizați, vorbesc frumos, și, din păcate, nu-și pot încălca ordinele primite. Spre exemplu, am ajuns acolo, făceam niște poze, vorbeam cu o prietenă în spatele cordonului, și unul dintre ei m-a rugat (frumos) să nu staționez mult acolo, ca să nu blochez traficul persoanelor sau bicicletelor. Desigur, nu e o infracțiune să stai pe trotuar, dar omul avea niște ordine. La replica unei prietene “și dumneavoastră ați vrea să fiți alături de protestatari” a zâmbit cu subânțeles. La câteva minute mă sună un prieten să mă întrebe unde sunt. Îi zic, într-un final ne vedem, și apoi îmi zice cum a decurs întâlnirea lui cu jandarmii: “Bună seara, asistați sau participați” “Păi, să zicem că asist.” “Păi nu se poate chiar așa, pe bicicletă. Dacă aveați și dumneavoastră o pancartă, o sticlă, ceva, ar fi ok!” “Păi atunci să zicem că particip!” Cam asta mi s-a întâmplat și mie și unor prieteni, când am încercat să ne cumpărăm niște apă. Până la urmă am negociat ca unul dintre noi să meargă să cumpere apă, în timp ce noi stăteam cuminți să-l așteptăm. Repet, însă, jandarmii foarte amabili, politicoși, și cu ordine clare: să lase oameni să intre, dar nu să iasă. Nicio seară fără ocupare

Ceva mă făcea să cred că nu. Jandarmii erau bine grupați pe la toate ieșirile, și cu ace

Articolul in Academia Catavencu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum o ora
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 12 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Andy Byron, directorul executiv al companiei de tehnologie Astronomer din New York, a demisionat din funcție după ce a fost surprins îmbrățișând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei decla

Ceremonie militară și religioasă de Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, duminică, în București, la Monumentul Eroilor Aerului din Piața Aviatorilor / Evenimentul va începe la ora 10:00

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O ceremonie militară şi religioasă are loc, duminică, la Monumentul Eroilor Aerului, cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Vor evolua aeronave militare aparţinând Forţelor Aeriene Ro

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 11 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 11 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 12 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 10 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°