Cele 15 milioane de euro din cauza cărora poliţia gorjeană a intrat cu surle şi trâmbiţe în sediul Olservmin pentru a le căuta în actele contabile ridicate de la sediu nu există, susţine lichidatorul judiciar al Mineral Mining, firma care ar fi produs aceşti bani pentru Olservmin şi Marin Condescu (implicit) dintr-o vânzare de acţiuni către un grup de firme din Hong Kong. Explicaţia este cât de poate de simplă şi schimbă total ceea ce se ştia până acum despre subiect – afacerea cu asiaticii nu s-a finalizat pentru că aceştia nu şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale, ceea ce înseamnă că milioanele de euro nu s-au evaporat din conturile societăţii sindicatelor din simplu motiv că n-au existat niciodată.
Ancheta poliţiei, pe urmele dezvăluirilor din presă
O afacere încâlcită şi cu miză mare (câteva milioane de euro) era prezentată, nu demult, în presă, avându-i ca protagonişti pe Marin Condescu, una dintre societăţile sindicatelor, SC Olservmin SRL, şi Mineral Mining, o societate ale căror acţiuni le-a preluat firma gorjeană, deţinătoare de mină şi licenţă de exploatare de cupru în Bihor. Modul în care mina şi licenţa ar fi ajuns pe mâna lui Condescu, dar mai ales felul în care acestea au fost vândute unor investitori din Asia pentru 15 milioane de euro, care ar fi fost suficienţi să salveze de la faliment societatea care acum se luptă cu insolvenţa, au atras atenţia poliţiştilor ce şi-au pus întrebări cu privire la ce s-a întâmplat cu acei bani şi au deschis un nou dosar penal pe numele liderului sindical.
În 2010, societatea la care acţionar majoritar este FNME (condusă de către Condescu) a cumpărat de la un investitor suedez (ajuns în sapă de lemn) acţiunile SC Mineral Mining SRL, proprietara minei de cupru Băiţa din judeţul Bihor. Străinul dăduse chix în afacere, lăsase firma cu datorii imense şi salariile muncitorilo