SSIF Broker a început despăgubirea clienţilor de la fosta sucursală din Deva a societăţii, se arată într-un comunciat remis Bursei de Valori Bucreşti.
"Respectând principiile şi valorile care au stat în ultimii patru ani la baza strategiei societăţii, Consiliul de Administraţie al SSIF Broker SA a decis soluţionarea pe cale amiabilă a laturii civile a dosarului penal privind fraudarea clienţilor de către foşti angajaţi de la Sucursala din Deva. În baza acestei decizii, conducerea executivă, asistată de o echipă de avocaţi specializaţi în litigii comerciale, a demarat negocieri cu clienţii constituiţi ca parte civilă în procesul de la Deva", potrivit sursei citate.
Negocierile derulate în ultima perioadă au dus la încheierea unui număr de peste 40 de tranzacţii cu persoane constituite ca şi părţi civile, suma totală achitată de societate pentru despăgubirea acestora fiind de 1.460.000 lei. Acest proces amplu de negociere în vederea soluţionării amiabile a laturii civile a dosarului este încă derulare, în prezent fiind deschise negocieri cu alţi 60 de foşti clienţi.
SSIF Broker precizează că întreaga sumă aferentă procesului de la Deva a fost provizionată în exerciţiile financiare precedente, iar tranzacţiile încheiate cu clienţii constituiţi ca şi părţi civile în proces nu afectează rezultatele financiare ale societăţii.
Grigore Chiş, director general al SSIF Broker, a declarat: "Ne bucură deschiderea clienţilor faţa de propunerea societăţii de a încheia pe cale amiabilă litigiile existente. Beneficiile sunt de ambele părţi, fiind o soluţionare atât în avantajul clienţilor, care după peste patru ani de litigiu intră în posesia sumei negociate în termen de maxim trei zile de la încheierea contractului, cât şi în avantajul societăţii care demonstrează astfel că îşi asumă responsabilitatea faţă de clienţi, răspunzând aşteptărilor acestora. Ne aşt