Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, s-a prezentat, ieri, pentru a treia zi consecutiv la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a studia materialul de urmărire penală în dosarul referendumului, declarând, la ieşire, că până acum nu a găsit nici o probă care să îl incrimineze.
În acest dosar, Dragnea e acuzat de procurorii anticorupţie că şi-a folosit influenţa din poziţia de secretar general al PSD pentru a asigura un minim de 60 la sută prezenţă la vot la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu în 2012. Liviu Dragnea spune însă că, din cât a studiat până acum, procurorii nu au nici o probă împotriva sa. Cu toate acestea, vicepremierul a declarat că nu a studiat încă interceptările. El a declarat că de fiecare dată când poate pleca de la Guvern sau de la minister vine la DNA pentru a studia dosarul „filă cu filă”. Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare în data de 6 septembrie, procurorii reţinând în sarcina sa infracţiunile de folosire a influenţei pentru obţinerea de foloase necuvenite, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, instigare la violarea secretului votului şi instigare la oferirea de bani sau alte foloase pentru a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului.
Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, s-a prezentat, ieri, pentru a treia zi consecutiv la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a studia materialul de urmărire penală în dosarul referendumului, declarând, la ieşire, că până acum nu a găsit nici o probă care să îl incrimineze.
În acest dosar, Dragnea e acuzat de procurorii anticorupţie că şi-a folosit influenţa din poziţia de secretar general al PSD pentru a asigura un minim de 60 la sută prezenţă la vot la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu în 2012. Liviu Dragnea spune însă că, din cât a studiat până acum, procurorii nu au nici o probă împotriv