Primăria Sectorului 2 a anunţat că, miercuri, a hotărât să îi sancţioneze pe doi directori din primărie, după ce în urmă cu trei zile, un copil de patru ani a fost ucis de maidanezi în apropierea Parcului Tei.
Reprezentanţii autorităţii publice locale au spus că primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, a decis să îi sancţioneze pe directorul general al Poliţiei Locale a Primăriei Sectorului 2, Aurel Dobrilă, dar şi pe directorul general al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2, Isabela Hurjui.
„Cei doi directori au fost sancţionaţi pentru lipsa de reacţie în realizarea atribuţiilor ce revin, conform legii, celor două instituţii în legătură cu cazul copilului omorât de câinii comunitari pe terenul unei firme private“, se arată într-un comunicat de presă.
De asemenea, cei doi directori ar putea rămâne fără locul de muncă pe care îl au acum, deoarece edilul sectorului 2 a propus desfacerea contractului de muncă a celor doi angajaţi.
Pe aceeaşi temă:
Proprietarul terenului pe care a murit copilul sfâşiat de câini, chemat la Poliţie. Paznicul a fost amendat cu 300 de lei
Câinele care a ucis un copil în parc este al unui ONG. Şefa asociaţiei: „Este greu de ţinut urma fiecărui câine”
FOTO VIDEO Povestea şirului de adopţii formale care au lăsat în stradă câinele ucigaş din Parcul Tei. Cum se pasează vina
INML dă verdictul în cazul morţii copilului sfâşiat de câini în Parcul Tei: doar tălpile nu aveau urme de muşcături