* meciul este programat la ora 18.00, în Sala Polivalentă
Astăzi, în prima etapă a Ligii Naţionale de handbal feminin, HC Dunărea primeşte vizita echipei antrenate de Vasile Mărgulescu, CSM Bucureşti. Un meci interesant între două grupări care s-au întărit în această vară.
La Brăila, sub comanda antrenorilor Cristian Preda şi Viorel Alexandru, au venit portarul Lăcrămioara Stan, extremele Nicoleta Farcău şi Alina Czeczi, pivotul Nicoleta Safta şi a revenit după un împrumut la Constanţa Anamaria Dragut.
CSM Bucureşti s-a întărit cu două handbaliste de la Danubius Galaţi, Iryna Glibko şi Yulia Zaremba, dar la gruparea lui Vasile Mărgulescu a ajuns şi pivotul din sezonul trecut al formaţie brăilene,
Iryna Shutska. În afară de cele trei jucătoare din Ucraina, la bucureştence au mai ajuns Adriana Holhoş de la "U" Jolidon, portarul Elena Şerban, Nicoleta Alexandrescu, Cristina Predoi şi Mădălina Predoi.
Fiind primul meci din acest campionat în faţa propriilor spectatori, obiectivul echipei HC Dunărea este unul singur: victoria.
"Noi am pregătit la victorie acest prim meci, acum sper ca spectatorii să fie alături de noi şi să ne susţină. Avem nevoie de aportul publicului ca să ne realizăm obiectivul", a declarat Cristian Preda, antrenorul principal al HC Dunărea.
Lotul echipei HC Dunărea: portari: Gabriela Dobre, Elena Voicu, Lăcrămioara Stan; jucătoarede câmp: Alina Horjea, Ada Moldovan, Gabriela Perianu, Ramona Farcău, Alina Czeczi, Andreea Adespii, Mariana Bărbos, Raluca Irimia, Nicoleta Safta, Nicoleta Eşanu, Anamaria Dragut. Adina Brot şi Diana Axinte urmează un program de recuperare, ele urmând să se alăture lotului din luna ianuarie 2014.
* meciul este programat la ora 18.00, în Sala Polivalentă
Astăzi, în prima etapă a Ligii Naţionale de handbal feminin, HC Dunărea prim