Asociaţia Bio România a semnat un parteneriat cu Carrefour România pentru distribuirea în reţeaua naţională de magazine a produselor bio, provenite de la producători şi procesatori de la sate.
Asociaţia Bio România anunță prezența produselor membrilor săi, în premieră în România, pe rafturile magazinelor Carrefour România, oferind astfel o piață de desfacere largă pentru micii producători locali.
Produsele membrilor Asociaţiei Bio România au fost listate pe 31 iulie 2013 în 7 hipermarketuri din Bucureşti. Începând cu data de 12 septembrie 2013, clienții Carrefour vor putea cumpăra produse bio româneşti din 19 hipermarketuri din țară după cum urmează: din toate cele 8 hipermarketuri din București (Carrefour Unirea, Carrefour Militari, Carrefour Băneasa, Carrefour Vitantis, Carrefour Colentina, Carrefour Berceni, Carrefour Orhideea, Carrefour Colosseum), din cele 2 hipermarketuri din Iaşi (Carrefour Era și Carrefour Felicia) şi din hipermarketurile din Braşov, Ploieşti, Constanţa, Brăila, Suceava, Piteşti, Focşani, Buzău și Botoşani.
Totodată, A.P.I.A. (Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) şi-a dat acordul ca în luna septembrie Asociaţia Bio România să organizeze degustări ale produselor certificate ecologic în 16 magazine Carrefour din țară. Acest lucru va avea loc în cadrul programului de promovare a produselor ecologice în România, cu finanţare europeană, M.A.D.R. și Asociaţia Bio România.
Carrefour, prin acestă nouă colaborare cu Asociaţia Bio România, urmează axa strategică diferenţiatoare asumată în decursul celor 12 ani de la intrarea pe piața locală, aceea de a dezvolta parteneriate cu producători români, în scopul susţinerii comunităţilor locale şi a satisfacerii nevoilor clienţilor săi.
În România, Carrefour numără 126 magazine (24 de hipermarketuri „Carrefour”, 69 de supermarketuri