Fostul primar al Devei, deputatul Mircia Muntean, va apărea în faţa instanţei de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în data de 11 septembrie, când i se va judeca recursul împotriva condamnării la 4 ani cu suspendare.
Mircia Muntean a fost judecat, alături de mai multe persoane, într-un dosar legat de abuz în serviciu în legătură cu un teren din Deva atribuit ilegal.
La termenul din 2 septembrie, instanţa a luat act de„retragerea recursului declarat de inculpatul Moraru Cornel împotriva sentinţei penale nr. 703 din 17 iulie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia penală, dosarul nr. 1634/300/2005. Obligă recurentul inculpat Moraru Cornel la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei”.
La mijlocul lunii iulie, în acelaşi dosar în care Mircia Muntean a fost condamnat la 4 ani cu suspendare, au mai fost condamnate încă trei persoane.
Între acestea şi Cornel Moraru, care a fost condamnat la 2 ani de închisoare, pedeapsa fiind contopită cu o altă condamnare de 3 ani primită în alt dosar.
Fostul primar al Devei, deputatul Mircia Muntean, va apărea în faţa instanţei de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în data de 11 septembrie, când i se va judeca recursul împotriva condamnării la 4 ani cu suspendare.
Mircia Muntean a fost judecat, alături de mai multe persoane, într-un dosar legat de abuz în serviciu în legătură cu un teren din Deva atribuit ilegal.
La termenul din 2 septembrie, instanţa a luat act de„retragerea recursului declarat de inculpatul Moraru Cornel împotriva sentinţei penale nr. 703 din 17 iulie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia penală, d