Situația animalelor fără stăpân este sub control la Cluj, consideră primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, referindu-se la incidentul în care un copil și-a pierdut viața în București după ce a fost victima unor câini comunitari.
„Avem o colaborare bună cu regia de profil pentru a ridica animalele fără stăpân și a-i duce la adăposturile din municipiu. Totuși, trebuie să se ajungă cât mai repede la o lege cu privire la animalele fără stăpân, pentru că este inadmisibil să existe victime umane și cazuri precum cel din București”, a precizat astăzi primarul Emil Boc, în cadrul unei conferințe de presă.
„Am susținut eutanasierea animalelor fără stăpân. Sperăm ca acum să se trezească Guvernul de acum și să dea legea”, a mai spus acesta.
În opinia edilului, soluția ar fi luarea în custodie a acestor animale, dar dacă după un interval de timp nu își găsesc stăpân, aceștia să fie eutanasiați. „Soluția e să fie luați câinii fără stăpân de cei care doresc, iar dacă nu sunt luați după un număr de zile din amplasament, atunci trebuie eutanasiați”, a declarat Emil Boc. CITEȘTE și
Un copil a fost omorât de câini în Parcul Tei din Capitală