Femeile când sunt „supi“ mănâncă ciocolată şi chipsuri, şi se uită la seriale siropoase şi proaste. Bărbaţii când sunt „sup“ se îmbată sau plătesc femei care să le curme, cu o unduire din şolduri, depresia. Companiile mari când sunt în „depre“ cumpără alte companii mai mici alături de care încep să se uite la seriale din trecut, siropoase şi optimiste. În această ordine de idei, Microsoft a cumpărat Nokia.

Nokia este cel mai puternic susţinător al Windows Phone 8 şi mă bucur că au trecut la platforma asta, fac nişte camere foto foarte bune şi se pricep la design şi alegerea materialelor, dar în stadiul acesta al Windows Phone 8 (sau în cel în care a venit Nokia la petrecere) platforma e precum calul împovărat de vârstă al tatălui lui Harap-Alb, iar jăratecul nu-i e pe gust. Este cea mai bună mişcare pe care Microsoft o putea face, deşi nu a fost ieftină, iar celor care consideră că asta îndepărtează parteneri ca HTC sau Samsung (ori Huawei) le cer să descopere un Ativ S în România. Am prins să mă joc cu unul la ICEEfest şi de-acolo abia am zărit câte un HTC 8X uneori, dar telefoane Lumia se găsesc frecvent.

Nokia şi Microsoft sunt acel „dream team“, dar al anilor '90-'00, când erau pe val, când nu puteau să pice decât în şi mai mult succes, iar Apple era o companie care avea doar un stevejobs care vorbea cu multe adjective şi laude la fiecare lansare de produs. Ce au păţit cele două companii încă din 2007 este acea reciprocitate pe care o tot roteşte de 2.000 de ani religia: dacă eşti îngâmfat, vei pierde. Nokia merita să piardă, eu am urât Symbian şi l-am ales pe un N73 doar pentru că aplicaţiile - nişte jocuri - rulau mai bine pe Nokia. Microsoft, mai are rost să zic? a fost şefa pieţei şi a stat pe o pleiadă de tehnologii, dar nu le-a livrat la timpul potrivit, iar ocaziile, deşi nu e fotbal, se pare că se răzbună.

Acum sunt două companii care pa