După ce soţia acestuia l-a dat dispărut, un bărbat de 73 de ani din Deva este căutat de poliţişti.
Femeia, în vârstă de 65 de ani, din Deva, a spus că în data de 2 septembrie, în jurul orei 2:45, soţul ei, Emil Gros, a plecat de la domiciliu spre gară. Potrivit declaraţiei femeii, acesta urma să călătorească cu trenul până la Herculane, unde urma să se cazeze. Întrucât nu a mai ajuns la hotel şi nu a luat legătura cu soţia, aceasta l-a declarat dispărut, neputând preciza dacă bărbatul a ajuns în staţia CFR Deva sau dacă a călătorit cu trenul.
Emil Gros are 1,70-1,75 metri înălţime, 85 de kilograme, păr cărunt, ochi căprui, poartă ochelari de vedere, iar ca semn particular, la mâna dreaptă, îi lipsesc vârfurile de la 3 degete. În momentul plecării de la domiciliu, bărbatul purta şosete şi saboţi negri, pantaloni tip sport din tercot de culoare gri închis, un tricou alb cu verde şi o geacă de culoare bej, având asupra sa o valiză din imitaţie de piele de culoare maro.
Persoanele care pot furniza informaţii utile depistării bărbatului, sunt rugate să sesizeze poliţia la numărul unic de urgenţă 112.
După închiderea ediţiei, bărbatul dispărut a fost găsit.
După ce soţia acestuia l-a dat dispărut, un bărbat de 73 de ani din Deva este căutat de poliţişti.
Femeia, în vârstă de 65 de ani, din Deva, a spus că în data de 2 septembrie, în jurul orei 2:45, soţul ei, Emil Gros, a plecat de la domiciliu spre gară. Potrivit declaraţiei femeii, acesta urma să călătorească cu trenul până la Herculane, unde urma să se cazeze. Întrucât nu a mai ajuns la hotel şi nu a luat legătura cu soţia, aceasta l-a declarat dispărut, neputând preciza dacă bărbatul a ajuns în staţia CFR Deva sau dacă a călătorit cu trenul.
Emil Gros are 1,70-1,75 metri înălţime, 85 de kilograme, păr cărunt, ochi căprui, poartă ochelari de vedere