Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă un tânăr arestat în dosarul „cannabis proaspăt”

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 5 septembrie 2013 ·

Băiatul de 18 ani, din comuna Vânători, reţinut marţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Vrancea pentru trafic şi consum de droguri, a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. De asemenea, celelalte persoane arestate în acest dosar, în urmă cu câteva săptămâni, au aflat că mandatele le-au fost prelungite cu cel puţin 30 de zile. Ambele soluţii, pronunţate de magistraţii Tribunalului Vrancea, pot fi atacate cu recurs. „Dispune arestarea preventivă a inculpatului G. Marius Cătălin pentru 29 de zile, de la data de 04 septembrie 2013- 02 octombrie 2013. (...) Prelungeşte măsura arestării preventive a inculpaţilor J. Dionis, S. Laurenţiu Daniel, zis «LSD», Ţ. Ghiţă pentru 30 de zile, de la data de 21 septembrie 2013 - 20 octombrie 2013, respectiv a inculpatului V. G., zis «Coco», pentru 20 de zile, de la data de 11 septembrie 2013 - 30 septembrie 2013”, se arată în cele două hotărâri.

Cinci persoane sunt cercetate în acest dosar, privind traficul şi consumul de droguri, de procurorii DIICOT Vrancea. Dionis J., de 22 ani, din Vulturu, şi Cătălin George Ţ., de 20 ani, din Vizantea Livezi, au fost prinşi în flagrant când încercau să vândă unui investigator sub acoperire şapte plante de cannabis, contra sumei de 500 de lei. După acţiune, anchetatorii au descins în mai multe locuinţe având mandate de percheziţie. În grădina lui Dionis, de la Vulturu, ei au descoperit o plantaţie de canabis. În urma cercetărilor s-a stabilit că tinerii fie vindeau drogurile de la unul la altul, pentru consum, fie le dădeau contra cost altor persoane, printre acestea şi un investigator sub acoperire.

Băiatul de 18 ani, din comuna Vânători, reţinut marţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Bi

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 Până la ora 21.00 s-au prezentat la urne peste 370.000 de români din diaspora

Ziua Constanta acum 6 ore
Până astăzi, 3 mai 2025, la ora 21:00, un număr de 374.109 alegători s-au prezentat la urne în diaspora, pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an. De asemenea, un număr de 4.106 alegători au votat prin corespondență, tota

SuperLiga: CFR Cluj învinge Universitatea Cluj cu 1-0

HotNews acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a șaptea din play-off-ul SuperLigii. Într-o primă repriză în care oaspeţii nu au existat practic pe teren, elevii lui Dan Petrescu au marcat în

Alegeri prezidențiale 2025 Premierul Marcel Ciolacu - „România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale”

Ziua Constanta acum 7 ore
România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai, a declarat premierul Marcel Ciolacu, în cadrul întrevederii pe care a avut-o sâmbătă, 3 mai, la Guvern, cu vicepreședintele Com

Avertisment MAE privind o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA: Dezinformare ce are toate caracteristicile unor interferențe derulate de actori statali

HotNews acum 7 ore
Ministerul de Externe atenționează sâmbătă asupra unor informații false distribuite în social media care vorbesc despre o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA împotriva unor oficiali români. MAE consideră aceste dezinformări drept acțiuni de

Formula 1: Max Verstappen, în pole position la Miami la o zi după ce a devenit tată

News.ro acum 2 ore
Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a obţinut, sâmbătă, al treilea pole position din acest sezon, la Miami Grand Prix, a şasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Verstappen a reuşit performanţa la doar o zi după ce a anunţat că el şi Kelly

Care este starea președintelui sârb Aleksandar Vucic, dus la spital după revenirea intempestivă din SUA

HotNews acum 3 ore
Președintele sârb Aleksandar Vucic a fost internat sâmbătă la un spital militar din Belgrad după ce s-a întors din Statele Unite și se află într-o stare „stabilă”, potrivit unei surse medicale citate de agenția France Presse, transmite Agerpres. Ale

Lista completă a secțiilor de votare din străinătate. MAE și AEP dau asigurări că sunt suficiente buletine de vot

HotNews acum 8 ore
Autoritatea Electorală Permanentă și Ministerul Afacerilor Externe au dat asigurări că există suficiente buletine de vot pentru românii care vor vota în secțiile organizate în străinătate. AEP și MAE recomandă cetățenilor să consulte lista cu secții

Un cardinal glumeşte că va „fugi în Sicilia” dacă va fi ales papă de conclav

G4Media acum 5 ore
„Nu am absolut nicio ambiţie. Nu m-aş putea imagina niciodată în acest rol”. Cu patru zile înainte de începerea conclavului, Cristóbal López Romero, arhiepiscopul de Rabat, a făcut o declaraţie surprinzătoare pentru presă. Cardinalul în vârstă de 72

Warren Buffett se retrage de la șefia Berkshire Hathaway după mai bine de șase decenii. Cine va fi succesorul său

HotNews acum 5 ore
Celebrul investitor Warren Buffett a anunțat, sâmbătă, că intenționează să plece de la conducerea concernului Berkshire Hathaway la finele acestui an, informează AFP. Buffett a condus acest conglomerat mai bine de șase decenii. „A venit momentul ca

MAI raportează 20 de posibile incidente electorale, inclusiv corupere a alegătorilor în județul Iași și continuarea propagandei electorale

Ziua Constanta acum 5 ore
În ceea ce privește alegerile locale parțiale, în cursul aceleiași zile au fost semnalate patru situații de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei, a arătat Dajbog. Structurile Ministerului Afacerilor Interne au fost sesizate

Vremea

București
acum

17°
dum.

15°/28°
lun.

16°/27°
mar.

12°/22°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

13°
dum.

12°/29°
lun.

13°/20°
mar.

10°/19°
mie.

10°/12°
Constanta
acum

dum.

7°/19°
lun.

13°/20°
mar.

13°/17°
mie.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/27°
lun.

12°/21°
mar.

10°/16°
mie.

8°/16°
Timisoara
acum

12°
dum.

10°/25°
lun.

12°/23°
mar.

11°/18°
mie.

10°/15°