Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rovana Plumb a chemat ONG-urile la consultări pentru ariile protejate

Publicat in Puterea, miercuri 4 septembrie 2013 ·

Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice susţine că a ajuns la un consens cu organizaţiile neguvernamentale cu privire la modificările pe care vrea să le facă la legislaţia referitoare la ariile protejate. Protestul presei şi al ONG-urilor l-au determinat pe premierul Victor Ponta să amâne adoptatea modificărilor propuse de Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC), până la obţinerea unui consens.

OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi a faunei sălbatice urma să fie modificată, astfel încât investiţiile în aceste zone să fie cât mai facile. Numai că, aşa cum erau scrise, modificările dădeau drumul construcţiilor în aceste zone cu caracter special sau se putea schimba foarte uşor caracterul de arie protejată pentru anumite zone.

După ce premierul Victor Ponta a amânat adoptarea modificărilor, ministrul Mediului, Rovana Plumb, a organizat o consultare cu reprezentanţii mai multor ONG-uri de mediu cu privire la Legea ariilor protejate.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului, “noua formulă propusă de MMSC are în vedere o mai bună siguranţă a ariilor protejate din România, printr-o funcţionare mai eficientă şi o definire mai clară a relaţiei dintre custode şi autoritatea de mediu şi, totodată, prin respectarea strictă a procedurilor de reglementare privind protecţia mediului”.

Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice susţine că a ajuns la un consens cu organizaţiile neguvernamentale cu privire la modificările pe care vrea să le facă la legislaţia referitoare la ariile protejate. Protestul presei şi al ONG-urilor l-au determinat pe premierul Victor Ponta să amâne adoptatea modificărilor propuse de Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC), până la obţinerea unui consens.

OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conser

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuţ Costea, a fost extrădat din Turcia. Urmează să ajungă astăzi în țară

Ziua Constanta acum o ora
Prins în Turcia, Mircea Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, fostul secretar general adjunct al NATO, va fi adus, marți, în țară. "La ora 11.30, Mircea Ionuț Costea, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, va fi a

Val de căldură, caniculă și disconfort termic la Constanța. Precizările Primăriei

Ziua Constanta acum o ora
Val de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat la Constanța. Începând de astăzi, Constanța se află sub cod galben de caniculă. Conform atenționării meteorologice emise de A.N.M., în Dobrogea va fi caniculă și se vor înregistra temperaturi max

Philip Morris International a obţinut certificarea globală pentru drepturi salariale egale EQUAL-SALARY

HotNews acum 21 minute
Această certificare confirmă respectarea principiilor de echitate salarială și de egalitate a șanselor în dezvoltarea profesională a angajaților Philip Morris International (PMI) din întreaga lume. Philip Morris International a primit certificarea g

Nicușor Dan se întâlnește astăzi la Haga cu o delegație de senatori americani, înainte de participarea la summitul NATO

HotNews acum o ora
O delegație formată din trei senatori americani va fi prezentă la Haga la summitul anual al NATO și va avea o întrevedere cu președintele român Nicușor Dan, au confirmat surse din Administrația Prezidențială pentru HotNews. Corespondentul HotNews la

Mihai Leu este în continuare în stare GRAVĂ, la Spitalul Fundeni. Fostul sportiv este intubat și sedat

Gandul acum 46 minute
Mihai Leu este în continuare internat pe Secția de Terapie Intensivă a Institutului Clinic Fundeni. Potrivit profesorului dr. Irinel Popescu, acesta este în stare gravă, intubat și sedat, având o evoluție staționară. Mihai Leu este fost campion mond

UPDATE Diana Buzoianu, despre Regia Pădurilor: Trebuie redus numărul de directori şi puse criterii de performanţă pentru Romsilva, care să nu ţină doar de profit/ Sunt o grămadă de criterii suplimentare ce ar trebui luate în calcul/ Controverse Romsilva

News.ro acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, marţi, după preluarea mandatului de la Mircea Fechet, că trebuie redus numărul de directori de la Romsilva şi că trebuie puse criterii de performanţă la această regie, care să nu ţină doar de profit. Bu

Trump afirmă că Israelul şi Iranul au ajuns la un acord de încetare totală a focului: „Războiul de 12 zile se va încheia oficial în 24 de ore”

HotNews acum 10 ore
Donald Trump a anunțat în noaptea zilei de luni, într-o postare pe rețeaua sa de socializare Truth Social, că Israelul și Iranul au convenit o „încetare completă și totală a focului”, notează Reuters. „FELICITĂRI TUTUROR!”, a scris fostul președinte

Ministrul Dragoș Pîslaru, amenințat cu moartea: „Am sesizat autoritățile”

Adevarul acum o ora
Dragoș Pîslaru, noul ministru al Fondurilor Europene, spune că a primit „prima amenințare cu moartea” și precizează că a sesizat deja autoritățile. Mai mult, anunță că va da în judecată „Realitatea”.

Peste 40 de percheziții DIICOT în șase județe și Ungaria, într-un dosar de fraudă de 3,5 milioane lei

Gandul acum o ora
Procurorii DIICOT și polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice au făcut, marți, 44 de percheziții în șase județe din România, dar și în Ungaria, într-un dosar de fraudă informatică și spălare de bani cu un prejudiciu de 3,5 milioane lei

Ionuț Moșteanu, noul Ministru al Apărării: „România are nevoie de o armată atractivă pentru tineri”

Mediafax acum 46 minute
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, l-a întâmpinat pe ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, în prezența secretarului de stat Sorin-Dan Moldovan, șef al Departamentului pentru politica de apărare și relații internaționale, a se

Vremea

București
acum

32°
mar.

17°/36°
mie.

21°/34°
joi

23°/36°
vin.

21°/35°
Iasi
acum

25°
mar.

17°/28°
mie.

16°/33°
joi

19°/27°
vin.

16°/31°
Constanta
acum

33°
mar.

18°/33°
mie.

20°/28°
joi

22°/29°
vin.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/30°
mie.

18°/32°
joi

20°/30°
vin.

17°/28°
Timisoara
acum

30°
mar.

16°/33°
mie.

18°/37°
joi

21°/39°
vin.

20°/34°