Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a precizat, pe 2 septembrie, la Constanţa, că măsurile luate de banca centrală n-au fost unele perfecte, ci acelea care se puteau lua. Şi a adăugat că nimeni nu poate ieşi să-i zică Băncii Naţionale că trebuia să facă un anumit lucru.

Guvernatorul are dreptate în ceea ce spune, dar dacă nu ţinem cont de măsurile menite să compenseze iniţiativele proaste ale guvernelor sau lipsa de reacţie a acestora. Nuanţa este foarte importantă, pentru că afirmaţiile lui Isărescu sunt de bun simţ, însă cât timp nu se referă la folosirea politicii monetare ca substitut pentru politicile fiscale şi structurale.

Şi ca să intrăm mai în profunzimea problemei, guvernatorul susţine că politica monetară a avut o conduită anticiclică. Chiar dacă BNR n-a mărit agresiv dobânzile în 2008 şi a subremunerat depozitele luate forţat de la băncile comerciale sub forma rezervelor minime obligatorii. Fapt care a majorat ecartul dintre dobânzile active şi pasive, l-a inclus în preţul creditului şi a alimentat “bubble”-ul. Dar, e drept că măsurile anticiclice, cu efect pe termen mediu şi lung, nu aveau legătură cu politica monetară, ci cu politicile structurale şi fiscale.

Ca să rezum, după atâţia ani, guvernatorul tot nu spune pe faţă ceea ce-l deranjează. Refuză să afirme clar că politica monetară nu poate să ţină loc de politici structurale şi fiscale. Pentru că dacă politicile structurale ar face statul mai mic, politica fiscală, şi cea monetară, ar putea fi mai flexibile, adică n-ar mai acţiona într-un singur sens, restrângând consumul, ci s-ar putea şi relaxa.

Sigur că Isărescu “atinge” problematica când apreciază că românii s-au plictisit de politicile structurale, dar că o creştere economică pe termen lung poate fi generată doar cu ajutorul lor. După care dă exemplul Germaniei, ce a făcut reformă structurală şi a obţi