Multe vedete de carton a mai creat şi perioada postcomunistă! Pe două astfel de vedete le-am avut la catedră, în universitate. Sunt nişte scule cu nume uriaşe, recunoscute naţional. Iar dacă se întâmplă ca pe conductele gândirii lor să scape câte un gaz la anumite momente de mare importanţă, ziarele şi revistele se năpustesc să îl împacheteze şi multiplice în zeci de mii de exemplare.
Prima vedetă e Liviu Antonesei. Purtător de barbă, scriitor, fost om politic pe la câteva partide. Un ins cu predispoziţie clară spre oala cu istericale, de unde îşi alimentează octavele vocii sale greu suportabile. Cunoscut pe plan public drept un scandalagiu infatigabil, care se sfădeşte mereu prin gazete când cu unul, când cu altul. Chiar şi cu rectorul universităţii „Al. I. Cuza”, de unde haleşte nejustificat o leafă frumoasă. Antonesei mai are în jurul capului său - nu tocmai descuiat - şi o faimă de disident, dar am aflat deja cum stă treaba cu disidenţii ăştia. Sunt produse de serie mică ale Securităţii, ale KGB-ului, ale CIA-ului şi ale altor mărci de renume.
A doua vedetă de a cărei aură didactică m-am „bucurat” la universitate – nu m-aş mai fi bucurat! - se numeşte Dan Lungu. Mare scriitor şi ăsta, chiar mai mare ca Antonesei. Folosit de cercurile liberale pentru a-şi strecura incompetenţii în funcţii înalte, după o metodă pe care am explicat-o în tableta de data trecută. Împrietenit la cataramă cu câteva exponate din acest partid de largă respiraţie infracţională. Lungu pare şi el un om politic: balonat, cu o faţă pe care se citeşte suficienţa şi infatuarea.
Cât m-au marcat pozitiv cele două vedete intelectuale? Deloc. A contribuit la asta şi faptul că au strategia didactică bazată pe absenţa de la ore. Pur şi simplu nu vin la vreo trei sferturi din cursuri. Iar atunci când totuşi îşi mută curul, întârzie câte 30-40 de minute. La examene, scriu notele în c
