Cum e sa lucrezi zi de zi intr-un purgatoriu? Cum e sa faci fata unei invazii de oameni bolnavi, oameni care mor, oameni care plang? O zi din viata unui medic dintr-un spital de oncologie romanesc este povestita de Catalin Striblea pe blogul sau. O poveste spusa din perspectiva pacientului asezat pe banca dura a sistemului medical romanesc.
"Cine urmeaza?" - intreb la intrarea in sala de asteptare, unde singurul semn al vechiului sunt doua dulapuri metalice uitate pe acolo. Se vede ca s-au bagat bani: linoleumul e din cel dintr-o bucata, usile-s de PVC, iar pentru ca am mai fost, stiu ca aparatura medicilor e de calitate.
"Eu!" - imi raspunde prima femeie asezata strategic langa usa. "Dar ne-a rugat doamna doctor sa mai stam, ca o sa ia pe cineva de la oncologie intai." Asistentele tocmai vin cu o doamna , asezata intr-un scaun cu rotile. Doua secunde, cat o vad din spate, baticul nu poate ascunde urmele chimioterapiei. Din parul cenusiu au ramas doar smocuri.
Grupului deja prezent i se adauga pas cu pas pacienti cu trimitere de la alte sectii. Femei si barbati se asaza pe bancile formate din trei traverse tari de lemn. Oare cat dureaza, cat o sa ne tina?
"Suntem multi domnule, spune un barbat. Dar stai. Ce sa faci? Stii cat e un doppler in oras? Doua milioane, o gramada de bani." O femeie grasa insufleteste atmosfera. Se plange de o durere de picior: "Mi-au scos Sintromul de doua zile si nu ma mai lasa durerea. Nici nu pot sa pun piciorul in pamant." Dar mai tare se plange de copii si de casatoriile lor: "Mai bine sa ai fete, decat baieti cu nurori! Niciuna n-a vrut sa ma aduca azi la spital. si au masina. Auzi, dar si eu am vandut casa si nu le-am dat nimic. Mi-am luat o garsoniera, ca astia ma lasau sub cerul gol." Doamnele de peste culoar o aproba tare.
Doamna doctor iese din nou. "Cine are programari?"
