Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PEDEAPSA INUMANĂ primită de o adolescentă din Argeş de la părinţi

Publicat in Ziarul Ring, miercuri 4 septembrie 2013 ·

O tânără de 17 ani din localitatea Bogaţi, judeţul Argeş, a fost pedepsită într-un mod cu totul inuman de către părinţii ei, care nu au fost de acord cu relaţia pe care fata o avea cu un băiat. Astfel, tânăra a fost bătută şi ţinută două săptămâni într-o cuşcă de câini.

Din fericire, tânăra a reuşit să scape şi şi-a anunţat vecinii de chinurile îndurate. Aceştia au dus-o la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, unde a primit îngrijiri medicale, iar apoi a fost externată, întorcându-se acasă. Poliţia şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului (DGASPC) au declanşat anchete în acest caz. Părinţilor li s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului.

"Fata s-a prezentat la spital, iar medicii, conform procedurii, au anunţat Poliţia şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Argeş. În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului. Primele dată arată că părinţii au fost nemulţumiţi din cauza relaţiei pe care tânăra o avea cu un băiat", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş, Dănuţ Dinu.

O tânără de 17 ani din localitatea Bogaţi, judeţul Argeş, a fost pedepsită într-un mod cu totul inuman de către părinţii ei, care nu au fost de acord cu relaţia pe care fata o avea cu un băiat. Astfel, tânăra a fost bătută şi ţinută două săptămâni într-o cuşcă de câini.

Din fericire, tânăra a reuşit să scape şi şi-a anunţat vecinii de chinurile îndurate. Aceştia au dus-o la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, unde a primit îngrijiri medicale, iar apoi a fost externată, întorcându-se acasă. Poliţia şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului (DGASPC) au declanşat anchete în acest caz. Părinţilor li s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunea de rele tratamente aplicate minoru

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Interpretul de muzică populară Grigore Leşe, luat cu ambulanța de la hotel. El s-a simțit rău după un recital

HotNews acum 4 ore
Artistul Grigore Leșe a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, la scurt timp după ce a susținut un recital în cadrul Galei de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Informația a fost conf

Qatar: Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas intră în vigoare duminică

Mediafax acum 4 ore
Confirmarea oficială vine după ce mai multe surse au sugerat existenţa unei înţelegeri, inclusiv fostul preşedinte Donald Trump, care a încercat să îşi asume meritul acordului pe reţeaua sa socială, Truth. Înţelegerea vine după un an şi trei luni de

Bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino a fost prins şi dus la audieri. Ce le-a spus anchetatorilor

HotNews acum 3 ore
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, miercuri, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe privind tranzacţia prin care MVM Zrt. vrea că preia divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România/ Au fost invocate legăturile companiei cu Rusia

News.ro acum 4 ore
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care MVM Zrt., companie de stat ungară, intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru joi, 16 ianuarie 2025

Libertatea acum 13 ore
Prognoza meteo pentru joi, 16 ianuarie 2025, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 12 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

„Vot pentru Adeline”, o nouă tentativă de fraudă ce vizează conturile de WhatsApp ale utilizatorilor români

G4Media acum 5 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la o nouă tentativă de fraudă de tip smishing (phishing prin mesaje pe telefon), prin care atacatorii vizează compromiterea unor conturi pe platforme de mesagerie precum W

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum 9 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

MAE: 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, evacuaţi de urgenţă la Bucureşti, alături de 35 de membri de familie/ Cinci dintre ei vor rămâne în spitale din Capitală, restul fiind transportaţi în alte ţări

News.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România a participat, miercuri, la evacuarea medicală de urgenţă a 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, împreună cu 35 de membri ai familiilor acestora. Pacienţii au fost aduşi la Bucureşti, de unde

Rusia a pus la cale atacuri teroriste împotriva companiilor aeriene din întreaga lume, acuză premierul Poloniei, Donald Tusk

Libertatea acum 6 ore
Donald Tusk, premierul Poloniei, a acuzat, miercuri, Rusia că plănuiește o campanie teroristă majoră împotriva companiilor aeriene din lume, relatează Politico.

Vremea

București
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

2°/8°
Iasi
acum

-5°
joi

-5°/4°
vin.

0°/7°
sâm.

2°/8°
dum.

1°/8°
Constanta
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-10°
joi

-10°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
dum.

-2°/5°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°