Câteva zeci de asociaţii pentru protecţia animalelor au fost înfiinţate în ultimii ani. Problema câinilor comunitari e mereu pe agenda publică şi, pentru unii, a devenit o sursă generoasă de venit. Multe asociaţii s-au transformat în adevărate "găuri negre" pentru fondurile de la bugetele locale sau chiar europene.

În România, legea care se referă la protecţia animalelor NU reglementează în niciun fel şi asociaţiile care se ocupă de protecţia câinilor comunitari. În lipsa unor soluţii concrete de finanţare şi mai ales a unor controale amănunţite, fiecare ONG se organizează după cum vrea.

Nimeni nu le controlează activităţile şi nici macar nu sunt obligate să faca publică lista donaţiilor sau modul în care administrează fondurile deţinute.

Şi la capitolul finanţare, legea e la fel de ambiguă. Pentru a putea înfiinţa un adăpost pentru câinii comunitari, o asociaţie poate să obţină fonduri fie de la bugetul administraţiei locale, fie fonduri europene. Pentru asta, trebuie să elaboreze, mai întâi, un proiect.

O condiţie preliminară este deţinerea unui teren corespunzător pentru numărul de câini pe care urmează să îi adăpostească. Cuştile individuale trebuie să aibă doi metri pătraţi pentru câinii de talie mare şi mijlocie şi puţin peste un metru pătrat pentru cei de talie mică. Cuştile comune nu trebuie să adăpostească mai mult de 4 câini, pe o suprafaţă de 6,5 metri pătraţi.

Abia după încheierea unui parteneriat cu Primăria, asociaţia poate să acceseze fondurile. Ce se întâmplă apoi cu acestea şi care este soarta câinilor adăpostiţi, nimeni nu ştie cu exactitate. E drept, Federaţia Naţională pentru Protecţia Animalelor spune că anual sunt cheltuite zeci de milioane de euro inutil. În ianuarie, Federaţia a prezentat la Bruxelles în faţa reprezentanţilor Comisiei Europene argumente pentru implementarea unei