Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-au impartit contribuabilii

Publicat in Arad Online, miercuri 4 septembrie 2013 ·

Scris de Andreea Pintea - Desfiinţarea celor 3 administraţii financiare din judeţ a făcut ca o parte dintre contribuabili să ajungă la alte administraţii.

ARAD. Reorganizarea Agenţiei Naţionale a Finanţelor Publice a făcut ca la Arad să fie închise trei administraţii financiare din judeţ, iar Direcţia Judeţeană să fie transformată în Administraţie judeţeană. Deşi la nivel de judeţ au fost mai multe proteste, în zona Nădlac- Pecica, privind desfiinţările de administraţii, decizia nu a mai putut fi întoarsă şi s-a aplicat de la începutul acestei luni.Arondaţi în municipiu

Administraţia judeţeană a finanţelor publice Arad cu sediul în municipiu are cele mai multe localităţi arondate, după cum era de aşteptat. Pe lângă contribuabilii din municipiu, la Arad vor mai trebui să se prezinte pentru declaraţii sau plăţi şi cei din Felnac, Fântânele, Frumuşeni, Livada, Secusigiu, Şagu, Vinga, Zădăreni, Vladimirescu, Zimandu Nou, Sântana, Curtici, Macea, Dorobanţi, Şofronea, Iratoşu, Olari, Pecica, Peregu Mare, Semlac, Şeitin şi Nădlac.Cinci servicii în judeţ

La nivel de judeţ au mai rămas funcţionale cinci servicii fiscale. Localităţile Chişineu-Criş, Grăniceri, Mişca, Pilu, Sintea Mare, Socodor, Zerind, Apateu, Şepreuş şi Şimand sunt arondaţi serviciului fiscal orăşenesc din Chişineu Criş, în timp ce firmele şi persoanele fizice de pe raza oraşului Lipova şi a comunelor Conop, Şiştarovăţ, Ususău, Zăbrani, Păuliş, Ghioroc şi Covăsânţ vor merge la administraţia din Lipova.

Serviciile din Ineu şi Sebiş sunt cele mai mari din judeţ, ele gestionând un total de 31 de localităţi, după cum urmează: Ineu – Ineu, Bocsig, Şicula, Şilindia, Cermei, Craiva, Beliu, Hăşmaş, Archiş, Pâncota, Seleuş, Târnova, Tauţ, Şiria, Zărand; Sebiş – Sebiş, Bîrsa, Buteni, Chisindia, Dezna, Igneşti, Moneasa, Cărand, Almaş, Brazii, Dieci, Gurahonţ, Hălmagiu, Hălmăgel, Pleşcuţa, Vârfurile.

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 22 minute
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Transelectrica a implementat un sistem de contorizare şi de management al datelor de măsurare a energiei electrice pe piaţa angro

Ziua Constanta acum 24 minute
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice a finalizat investiția privind implementarea unui sistem de contorizare și de management al datelor de măsurare a energiei electrice pe piața angro, finanțarea totală pentru întregul proiect ridi

Rusia nu va ataca ţările NATO, dar Alianța e de vină pentru degradarea relației cu Moscova, spune un diplomat rus

HotNews acum o ora
„Relaţia dintre Rusia şi NATO nu doar că se află la cel mai coborât nivel de la sfârşitul perioadei Războiului Rece”, a declarat un diplomat rus de rang înalt într-un interviu pentru Izvestia, potrivit TASS, citat de News.ro. „Alianţa urmăreşte în m

Prima mare surpriză de la Australian Open! Finalistul din 2023 a fost eliminat: „A fost karma”

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
Stefanos Tsitsipas (26 de ani, 12 ATP) a fost eliminat în primul tur al Australian Open, competiție a cărei finală a jucat-o în 2023. Grecul a fost învins la Melbourne de americanul Alex Michelsen (20 de ani, 42 ATP) cu 3-1 (7-5, 6-3, 2-6, 6-4). juc

Victor Negrescu: Social-democraţii au cele mai notabile rezultate în politică externă

News.ro acum o ora
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu afirmă că social-democraţii au cele mai notabile rezultate în politică externă, enumerând aderarea completă la spaţiul Schengen, intrarea în programul american Visa Waiver şi ”prezenţa în marile capitale occiden

O nouă ediție a titlurilor de stat Tezaur începe luni! Dobânzi neimpozabile de până la 7,8%

Ziua Constanta acum 2 ore
Românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, disponibile începând cu 13 ianuarie 2025, cu maturități de 1, 3 și 5 ani, dobânzile fiind de 7%, 7,5% și 7,8%. Valoarea nominală a titlurilor este de 1 leu, iar veniturile sunt neimpozabile. Românii p

Preşedintele croat Zoran Milanovic, critic al UE şi al NATO, a obţinut un nou mandat

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, un critic al Uniunii Europene şi al NATO, susţinut de opoziţie, a câştigat cu o majoritate covârşitoare un nou mandat de cinci ani, duminică, învingându-l pe candidat din partea partidului conservator aflat la

Armata iraniană a fost dotată cu o mie de drone noi. Mişcarea, cu puţin timp înainte de revenirea lui Trump la Casa Albă

Mediafax acum 2 ore
O mie de drone noi au fost livrate luni armatei iraniene. Livrarea are loc cu puţin timp înainte de revenirea la Casa Albă a lui Donald Trump, un critic important al iranienilor.

Vești bune pentru iubitorii de schi! Au fost deschise încă două pârtii în Poiana Brașov FOTO

Ziare.com acum 18 minute
Primăria Braşov, administrator al domeniului schiabil din Poiana Braşov, a deschis, luni, 13 ianuarie, două pârtii din partea inferioară a Masivului Postăvarul, Drumul Roşu şi Sulinar. În ultimele 72 de ore s-au produs 52.120 de metri cubi de zăpadă

Grevă în Belgia. Sunt afectate traficul aerian şi feroviar, şcolile s-au închis

Mediafax acum 25 minute
O grevă organizată luni la nivel naţional paralizează transporturile în Belgia. De asemenea, şcolile şi-au suspendat activitatea. Belgienii sunt nemumlţumiţi de proiectul de reformă a pensiilor.

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°