Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele Germaniei a vizitat Oradour-sur-Glane, locul în care naziştii au comis unul din cele mai mari masacre din Al Doilea Război Mondial

Publicat in Antena 3, miercuri 4 septembrie 2013 ·

Preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, a devenit primul oficial de rang înalt din ţara sa care vizitează Oradour-sur-Glane, o mică localitate din centrul Franţei în care naziştii au comis unul din cele mai mari masacre din Al Doilea Război Mondial.

Într-un inexplicabil act de barbarie, pe 10 iunie 1944, naziştii au ucis 642 de persoane, printre care 247 de copii, împuşcându-i sau arzându-i de vii.

Spre deosebire de alte localităţi în care naziştii au comis atrocităţi împotriva civililor, precum Lidice, în Cehia, care au fost reconstruite, Oradour-sur-Glane a rămas neschimbat până în prezent, o iniţiativă care i-a aparţinut fostului preşedinte francez Charles de Gaulle.

Ruinele păstrate până în prezent fac din Oradour-sur-Glane un loc unic în Europa, care atrage anual peste 300.000 de vizitatori.

În schimb, o altă loalitate a fost construită în apropierea celei în care a avut loc masacrul.

Joachim Gauck a fost însoţit în vizita sa de omologul său francez, Francois Hollande, şi de doi dintre cei trei supravieţuitori ai evenimentelor tragice de acum 69 de ani.

Printre ei s-a aflat şi Robert Hebras, acum în vârstă de 88 de ani, care şi-a amintit că a scăpat cu viaţă ascunzându-se sub cadavrele altor oameni. Mama sa şi cele două surori nu au avut la fel de mult noroc. Recunoaşte că, pentru o lungă perioadă de timp, „ura şi dorinţa de răzbunare m-au consumat”.

Timpul nu a vindecat încă toate rănile. „Au trecut aproape 70 de ani, dar parcă totul s-a întâmplat ieri. Există încă un sentiment că nu s-a făcut niciodată dreptate, iar acest lucru este ca o rană deschisă”, a explicat Raymond Frugier, primarul din Oradour-sur-Glane, pentru Guardian.

Joachim Gauck, Francois Hollande şi Robert Hebras s-au reculesc câteva minute şi la ruinele bisericii din localitate, acolo unde mai mult

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 6 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 6 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 3 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 3 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 9 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

22°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°