Cerere neobişnuită a rudelor lui Brâncuşi! După ce, ani la rândul, nu au reuşit să aducă trupul sculptorului în România, acum încearcă să-l împartă în jumătate. Nepoata lui Brâncuşi face demersuri să-l dezhumeze şi să aducă în ţară doar o parte dintre osemintele aflate acum la Paris.
Unii dintre descendenţii marelui sculptor doresc ca osemintele să fie luate din Franţa, acolo unde este înmormântat, şi aduse în România. Strănepoata lui Brâncuşi, Luminiţa Brâncuşi, spune că din 2004 face demersuri pentru ca măcar jumătate din osemintele lui să fie aduse pe plaiuri natale, în Gorj. Această iniţiativă, spune ea, o va determina să apeleze chiar la instanţele din Franţa.
Iniţiativa nu este, însă, îmbrăţişată de fiul sculptorului, John Moore, un bărbat care trăieşte în Canada, care, deşi nu a fost trecut în testament, beneficiază de sume importante de pe urma drepturilor de autor ale marelui artist.
Înainte de moarte, Constantin Brâncuşi a cerut să fie înmormântat pe plaiuri natale şi a donat întreaga avere unei familii prietene, fără să treacă niciun descendent în testament.