Începe să semene cu Piaţa Universităţii din ianuarie 2012. Și, la fel cum atunci nu era vorba „doar“ despre Raed Arafat, acum nu e vorba „doar“ despre Roşia Montană. Protestele de duminică, 1 septembrie, împotriva legii speciale de începere a exploatării la Roşia Montană au fost din nou o foarte familiară (deşi în continuare uimitoare) întîlnire a contrariilor: oamenii în ii, cu bentiţe tricolore pe cap şi agitînd steaguri cu însemne dacice (nu poţi spune niciodată cît e flower-power şi cît naţionalism), pensionari extrem de informaţi, unii monarhişti, cupluri cu copii mici (dominanta protestelor o constituie această generaţie, între 30 şi 40 de ani; acum un an copiii lipseau pe motiv de sezon friguros) şi un număr egal de proprietari de cîini, biciclişti şi artişti, activişti şi amatori ecologişti.

Și nimeni nu e pînă la capăt ceea ce pare: pensionarii nu sînt deloc tentaţi să strige „Jos Băsescu!“ „România pentru români“ e scandat de un grup de tineri cu aer cosmopolit, cineva cu o pancartă pe care scrie „Jos capitalismul!“ strigă „Refuz! Rezist! Sînt anticomunist“, deviză preluată de la protestele din 2009 din Republica Moldova. Stîngiştii par că manifestează în apărarea proprietăţii private (prin legea specială trimisă de Guvernul României în Parlament, Statul cedează unei corporaţii dreptul de expropriere a micilor proprietari în numele interesului naţional), în timp ce susţinătorii intelectuali ai dreptei absentează pe motiv că opoziţia (partinică) de dreapta n-ar avea nimic de cîştigat din adăparea la o „temă a stîngii“ (şi, ca nişte fiinţe subtile ce sînt, argumentează cu aplomb această idee pornind de la presupunerea că problema cu Roşia Montană e ecologia); mai puţin subtil, Theodor Paleologu, deputat al opoziţiei, apare şi el la protestul „ecologist“. Astfel de ideologii antagonice puse laolaltă ar fi reţeta ideală de coct