Lucrurile se precipită, spiritele se încing. Va fi un nou război în Orientul Mijlociu? Vor fi suficiente cîteva lovituri aeriene ca regimul nedemocratic de la Damasc să cadă? Ar putea fi angrenate şi alte ţări în acest conflict care deja a produs peste 100.000 de victime? Cine va succeda regimului condus de Bashar al-Assad? Cum se va încheia războiul civil din Siria, care ar putea destabiliza o întreagă zonă, departe de a fi considerată stabilă? Responsabilitatea este uriaşă. Preşedintele Barack Obama a spus răspicat în faţa întregii naţiuni americane, în scurta alocuţiune televizată transmisă de la Casa Albă, că Statele Unite vor avea o ripostă militară faţă de Siria. Scurt. Clar. Concis. Fără echivoc. Nu vor fi implicate trupe terestre, ci va fi doar un atac aerian care să atenţioneze regimul lui Bashar al-Assad că nu-şi poate permite orice împotriva cetăţenilor propriei ţări. Atacul din 21 august, cu folosirea unor arme chimice, de la periferia Damascu­lui, care a produs două mii de victime, este supus încă unor cercetări ale experţilor ONU. Rapoartele Serviciilor Secrete americane au constatat utilizarea armelor chimice de către trupele loiale actualului regim de la Damasc. Liderii sirieni contestă responsabilitatea atacului, ruşii, în cap cu preşedintele Putin, doresc probe concrete. Raportul lui John Kerry este evaziv şi nu foarte concludent. Preşedintele american a luat decizia. Va ataca Siria. Cu sau fără acordul Congresului american, cu sau fără sprijinul altor aliaţi NATO, precum Marea Britanie şi Germania. Piese grele în Uniunea Europeană. Dacă Germania a fost mereu în expectativă cînd a fost vorba despre intervenţii militare – pe bună dreptate, nu e chiar simplu şi uşor să duci în spate responsabilitatea a două războaie mondiale –, Marea Britanie, pentru prima oară, se abţine să fie lîngă aliatul său tradiţional. Surprinzător cumva – şi în direcţia