O tânără de 21 ani din comuna Băleni a fost prinsă în flagrant în momentul în care a încercat să înşele o bătrână prin metoda accidentul, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, comisar Cristina Tatulici.
Potrivit acesteia, poliţiştii din comuna Băleni au fost sesizaţi de o localnică de 65 ani, despre faptul că a fost sunată pe telefonul fix de către un bărbat, care s-a recomandat ca fiind ginerele acesteia, şi i-a cerut suma de 5.000 lei pentru a o înmâna unui medic, întrucât a fost implicat într-un accident rutier, potrivit Agerpres.
În baza sesizării, poliţiştii au organizat un flagrant şi au depistat în Bariera Traian din municipiul Galaţi, o tânără de 21 ani, din localitate, care venise să ridice suma de bani. Tânăra a fost introdusă în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Galaţi, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi a tuturor persoanelor implicate.