O soluţie sigură, dar foarte contestată, de a scăpa comunităţile de maidanezi, eutanasierea, este practicată, din 2007, în Tulcea. Edilii au recurs la această soluţie folosind legea, pe care omologii lor din alte oraşe nu o cunosc. Constantin Hogea, edilul-şef din Tulcea, explică întreaga procedură: „Legea 227/2002 este cea care reglementează gestionarea câinilor fără stăpân din comunităţi.
Primarul Constantin Hogea este singurul din ţară care cunoaşte Legea 227/2002, privind gestionarea câinilor comunitari, şi a scăpat oraşul de maidanezi, prin eutanasiere. Articolul 5 arată clar că este permisă eutanasierea animalelor care, după 14 zile de când sunt aduse în adăposturi, nu sunt revendicate sau adoptate, pot fi eutanasiate”, spune Hogea.
Între dragostea pentru animale şi responsabilitatea pentru cetăţeni, întotdeauna voi alege partea a doua. Până la urma, de aceea m-au pus oamenii aici, primarul din tulcea, Constantin Hogea
Acesta mai susţine că, spre deosebire de ceilalţi primari din ţară, el şi ştie, dar îşi şi asumă legea: „Pentru că am recurs la eutanasiere, m-am ales cu multe scandaluri făcute de ONG-uri. Mi s-au făcut şi patru plângeri penale, din care trei au fost rezolvate cu neînceperea urmăririi penale. Ultima plângere se analizează”.
Aceeaşi soartă au avut-o şi Cezar Jipa, directorul Societăţii de Servicii Publice din cadrul Consiliului Local, precum şi medicul veterinar care le-a administrat animalelor injecţiile letale. Edilul Hogea spune, însă, că „ONG-urile, dacă îşi asumă, ar trebui să vină cu o soluţie concretă, cu bani. Între dragostea pentru animale şi responsabilitatea pentru cetăţeni, întotdeauna voi alege partea a doua. Până la urma, de aceea m-au pus oamenii aici“.
În şase ani, am participat la patru adopţii. La asta se rezumă dragostea pentru câini în România: la strigat, la a