Prinţul a văzut zorii fără să plîngă – aşa ne putem închipui. Clipind întîia oară, acolo cînd s-a născut, nu departe de zidurile Palatului Vlahernelor, la Constantinopole, lîngă o mică mînăstire a Vălului Maicii Domnulului, a tăcut şi a privit. A fost spălat, aşa ne putem închipui, cu apa acelui mic izvor unde pelerinii vin de secole bune să-şi afle liniştea trupului şi a firii. Apoi a întins o mînuţă spre cer. Aşa fac toţi pruncii. I-a fost dat prinţului Vladimir Ghika să fie spălat la naştere chiar în acea apă. Asupra lui a coborît o mînă, care ţinea deasupra sa –copil născut chiar de 25 decembrie, în anul 1873 – un acoperămînt. A coborît deci acea mînă peste acel copil. Aşa ne putem închipui. Aşa că ziua Naşterii Domnului din anul 1873 ne-a adus, în zilele noastre şi pe meleagurile noastre, de la Constantinopole un prinţ sfînt.

Izvorul S-ar zice că toate cele de mai sus nu au nimic în comun cu istoria, ci numai cu închipuirea ei. La fel şi rîndurile de mai jos, în care, după mica mea pricepere, caut să înţeleg, uneori cu puterea imaginaţiei, dar şi a faptelor, această soartă. Cum e să fi avut tot şi să fi renunţat la tot, pentru a întinde o mînă spre cer? Ca prinţ, fără să ne îndoim, a putut culege smochine proaspete şi, foarte precis, s-a împrietenit ori s-a certat în greacă şi turcă pe uliţele de prin Fanar cu o liotă de copii. Dar el era altfel decît copiii de pe uliţă, pe care îi va fi cunoscut cu adevărat încă de atunci. A arătat în toată viaţa sa dragoste faţă de cei sărmani. Poate că Alexandrina Moret de Blaremberg (descendentă din Henric al IV-lea, regele Franţei), mama sa, credincioasă de rit ortodox, nu lăsa totul la întîmplare. Învăţîndu-l rînduiala, nu am îndoieli în această privinţă, i-a vorbit, poate, şi despre rostul cuvintelor regelui Henric, acelea care l-au făcut iubit: „Cît voi fi rege al Franţei, orice francez va putea pune, măcar du