Mii de familii din municipiul Suceava, dar şi din alte localităţi în care există sistem centralizat de termoficare sau reţea de gaz metan vor putea beneficia în iarna 2013 – 2014 de ajutoare de încălzire a locuinţelor.
Legislaţia care prevede astfel de facilităţi a fost modificată recent, prin Ordonanţa de Guvern 27/2013, care schimbă parţial condiţiile de acordare a ajutoarelor de căldură, lărgind numărul potenţialilor beneficiari, pe de o parte, dar pe de altă parte impunând condiţii mai stricte de verificare a corectitudinii solicitărilor în baza cărora se suportă parţial costurile de încălzire a locuinţelor, pentru familiile cu venituri reduse.
Modificările aduse legii au fost prezentate ieri, la şedinţa lunară cu asociaţiile de proprietari de la sediul Primăriei Suceava, atât de către primarul Ion Lungu, cât şi de directoarea de Asistenţă Socială, Narcisa Marchitan.
Subvenţii pentru patru tipuri de încălzire a locuinţelor
Una din principalele noutăţi referitoare la ajutoarele de căldură este introducerea pe liste a celor care, în lipsa altui sistem de termoficare, folosesc energia electrică pentru încălzirea locuinţelor.
Limita de venituri în cazul ajutorului de încălzire a locuinţelor cu energie electrică este similară celor acordate pentru încălzirea pe bază de gaze naturale, de 615 lei/persoană, iar ajutoarele care pot fi acordate pornesc de la 48 de lei şi pot ajunge până la 240 de lei.
În cazul celor care se încălzesc pe bază de lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri, acordarea ajutorului de încălzire se face la începutul sezonului rece, pentru toate lunile de iarnă (cinci), astfel încât aceştia să se poată aproviziona cu cele necesare. Plafonul de acordare a acestor ajutoare este de maxim 615 lei/membru de familie.
La încălzirea pe bază de gaz metan, plafoanele de venituri au rămas aceleaşi, 615 lei/membr