Un tandem inegalabil! Rar îi poţi întâlni pe aceeaşi scenă. Iar miracolul acestei întâlniri sporeşte aura de spiritualitate a evenimentului petrecut duminică – de asemenea luni seara - pe marea scenă a Festivalului, în debutul acestuia.

Este miracolul muzicii, miracol hrănit din zestrea unei înţelepciuni iradiante însoţite de bucuria de a dărui, aspecte ce întreţin magia însăşi a artei lui Radu Lupu, a artei lui Daniel Barenboim. Astfel cultura, muzica, ating limitele sacralităţii.

Cultura, muzica, la graniţele sacralităţii

Aşa a fost acel Andante, partea centrală a Concertului nr.4, în sol major, de Beethoven, acea juxtapunere a celor două forţe fundamental diferite, opoziţie pe parcursul căreia identitatea spiritului celui înalt se impune prin însăşi prezenţa acestuia, în afara confruntării propriu-zise ce devine inutilă. Limpiditatea sunetului pianistic vizează altitudini celeste. Este o interpretare originală a momentului, o interpretare ce îi aparţine lui Radu Lupu. La cererea insistentă a publicului a oferit drept supliment acel Adagio cantabile în la bemol major, din Sonata Patetica, moment cu care, se poate spune că artistul se identifică în cea mai înaltă măsură. Dat fiind echilibrul olimpian al zicerii, penetrarea cutelor celor mai intime ale textului, dată fiind valoarea de comunicare a sunetului drept act al adresării.

Doi bijutieri ai artei muzicale

Aşezaţi faţă în faţă, la două piane, Radu Lupu şi Daniel Barenboim – acesta din urmă inclusiv în calitate de conducător al ansamblului, devin preţioşi artizani ai unei uimitoare versiuni a Concertului în mi bemol major; a fost miracolul unor veritabili bijutieri ce construiesc împreună ţesătura unui adevărat filigran sonor. Au făcut-o cu uimitoare bucurie cedând unul altuia iniţiativa adresării într-un context ludic stăpânit cu eleganţă, cu solară claritate. S-au întâlnit pe teri