Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Internatele din Pașcani pregătite de noul an școlar. Unul este modernizat, altul în condițiile de acum 20 ani

Publicat in News Pascani, miercuri 4 septembrie 2013 ·

Cele două internate din Pașcani își așteaptă elevii care vor sta cazați aici pentru un nou an școlar. Este vorba despre căminul de la Colegiul ”Unirea” Pașcani și Colegiul ”Mihail Sadoveanu”.

Internatul de la Colegiul Tehnic ”Unirea” Pașcani are un total de 108 locuri în cele 18 camere. Acestea sunt împărțite în felul următor: 9 camere de băieți și 9 de fete, iar în fiecare cameră sunt câte 6 locuri.

Din păcate, condițiile de aici nu sunt printre cele mai grozave, prin geamuri bate vântul, paturile și saltele sunt aceleași de acum 20 ani, iar în unele camere fiind schimbat doar mobilierul.

Cu toate acestea, elevii au umplut internatul anul trecut, toate cele 108 locuri fiind ocupate. Până în momentul de față 30 de tineri au făcut cerere pentru a primi un loc în căminul de la Unirea.

Ca și anul trecut, în internat vor fi și elevi din Republica Moldova, mai exact 8 astfel de tineri vor sosi în jurul datei de 14 septembrie la internat.

Prețurile nu s-au stabilit încă pentru acest an, deoarece se așteaptă decizia Inspectoratului Școlar Județean cu privire la aceste tarife, însă conducerea unității ne-a menționat faptul că nu vor fi modificări importante în comparație cu anii trecuți. Mai exact, taxa pentru cazare care include 3 mese/zi va fi de 16,5 lei/zi.

Internatul Colegiului Național ”Mihail Sadoveanu” se prezintă în condiții mult mai bune, paturile, lenjeria, saltele sunt abia cumpărate la fel și covoarele din interior.

Căminul are o capacitate de 84 de locuri, însă directoarea instituției, Carmen Dimitriu a precizat că în anii trecuți numărul de paturi a fost mărit până la 90. Aici, sunt 11 camere, 4 de băieți și 7 de fete, iar numărul paturilor din încăperi diferă de la 4 până la 8.

Referitor la elevii ce vin de peste Prut, anul trecut au fost 7 elevi iar din acest an vor mai veni încă 5 basarabeni.

Și aici s

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei patru miniștri PNL din viitorul Guvern / Ilie Bolojan: Foarte probabil mâine se va semna protocolul coaliţiei

HotNews acum o ora
Conducerea PNL a validat, duminică, propunerile de miniştri pentru viitorul guvern, condus de Ilie Bolojan. Anunțul a fost făcut chiar de Bolojan, președinte interimar al PNL, care a prezentat și calendarul probabil al învestirii noului executiv. „A

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 16 minute
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Prima reacție a Chinei după ce SUA au bombardat instalațiile nucleare ale Iranului

HotNews acum 2 ore
China a acuzat SUA că au încălcat dreptul internațional prin atacul aerian asupra Iranului și că au crescut tensiunile în Orientul Mijlociu, relatează The Guardian. Într-un comunicat publicat pe X, Ministerul Afacerilor Externe din China a cerut un

Pete Hegseth: SUA transmit mesaje publice şi private Iranului, prin mai multe canale

News.ro acum o ora
Statele Unite încearcă să comunice prin mai multe canale cu oficialii iranieni după atacurile americane asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului, în timp ce preşedintele Donald Trump şi principalii săi colaboratori îndeamnă Teheranul să accepte o

Claudiu Târziu a lansat, la câteva săptămâni de la despărţirea de AUR, Acţiunea Conservatoare: Ne asumăm cu responsabilitate rolul de partid de opoziţie şi vom sancţiona dur fiecare derapaj al acestei coalitii trădătoare

News.ro acum o ora
Claudiu Târziu a lansat, sâmbătă, Acţiunea Conservatoare, la câteva săptămâni de la momentul la care anunţa că se desparte „definitiv” de AUR motivând că această alianţă „a fost înlocuită cu Partidul George Simion”. Târziu afirmă că noua formaţiune

Netanyahu, convorbire cu preşedintele american Donald Trump

Ziarul Financiar acum 49 minute
Guvernul israelian a publicat duminică o fotografie în care premierul Benjamin Netanyahu vorbeşte cu preşedintele american Donald Trump, informează Sky News. Israelul nu au precizat dacă fotografia a fost făcută înainte, în timpul sau după atacurile

JD Vance: Nu suntem în război cu Iranul, ci cu programul său nuclear

Mediafax acum 16 minute
„Nu suntem în război cu Iranul. Suntem în război cu programul nuclear al Iranului”, a declarat Vance. El a continuat spunând că SUA nu au niciun interes să trimită trupe americane pe terenul iranian. Decizia Statelor Unite de a ataca Iranul a provoc

Întâlnire la Moscova între Vladimir Putin și ministrul de Externe al Iranului. „E prietenul nostru”

HotNews acum 3 ore
Ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă la Istanbul, că va merge astăzi la Moscova, pentru o întrevedere cu preşedintele rus Vladimir Putin, relatează Reuters. „Plecam în această după-amiaz

Academicianul Leon Dănăilă a murit. Avea 91 de ani

Ziua Constanta acum 3 ore
Renumitul neurochirurg Leon Dănăilă a decedat, astăzi, 22 iunie 2025, la vârsta de 91 de ani. Academicianul a realizat în cariera sa peste 40.000 de intervenții chirurgicale pe creier. „Astăzi, medicina și neurochirurgia au pierdut unul dintre cei m

FOTO Captură impresionantă la frontiera cu Ucraina. Peste 500.000 de dolari ascunși în cartușe de țigări

Ziua Constanta acum 6 ore
O echipă mixtă formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali, care își desfășura activitatea în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, a identificat o sumă importantă de bani ascunsă în interiorul unor cartușe de țigări. O echipă mixtă for

Vremea

București
acum

30°
dum.

14°/30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

16°/26°
mar.

16°/29°
mie.

16°/30°
Constanta
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

17°/25°
mar.

20°/29°
mie.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

10°/28°
lun.

14°/28°
mar.

17°/27°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

12°/30°
lun.

13°/33°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°