Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sinucigaş pericol public

Publicat in Vocea Brailei, joi 5 septembrie 2013 ·

* un brăilean şi-a incendiat, ieri dimineaţă, apartamentul şi şi-a tăiat venele * încercarea sa de suicid a eşuat, însă incendiul şi fumul generat de acesta a provocat panică generală în blocul situat în cartierul Obor * bărbatul a fost preluat de o ambulanţă, iar medicii au reuşit să îi salveze viaţa * indiferent de motivul care l-a împins la acest gest, bărbatul va avea de răspuns în faţa legii * poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru distrugere

Un brăilean în vârstă de 58 de ani a provocat, ieri, panică generală într-un bloc din cartierul Obor, după ce şi-a autoincendiat apartamentul. Fumul gros care s-a răspândit pe casa scării i-a speriat pe ceilalţi locatari, însă intervenţia rapidă a pompierilor a împiedicat producerea unei tragedii, focul fiind stins suficient de rapid încât să nu mai afecteze şi alte apartamente. Până s-a mai risipit fumul, vecinii incendiatorului s-au izolat cât au putut de bine în propriile locuinţe.

Hotârât să se sinucidă, Vasile P. şi-a tăiat venele cu un cuţit şi s-a înjunghiat în abdomen. Se pare, însă, că într-un moment de luciditate, bărbatul s-a speriat şi a ieşit pe casa scării, strigând după ajutor. Un vecin l-a găsit panicat şi plin de sânge şi a sunat la 112, anunţând Pompierii şi Ambulanţa.

Incidentul s-a petrecut, ieri dimineaţă, în blocul AD1 de pe strada Şcolilor. Solicitaţi să intervină în jurul orei 9.30, pompierii au ajuns în doar câteva minute la faţa locului şi le-a mai luat alte câteva minute până au stins flăcările din apartamentul lui Vasile P. Fumul a persistat, însă, mai bine de o oră, pe scara blocului, astfel că pentru evitarea unor accidente provocate de intoxicarea cu fum, un echipaj al Jandarmeriei s-a postat în faţa uşii principale şi nu a mai lăsat pe nimeni să intre în respectiva scară de bloc, până când pompierii au considerat că nu mai este niciun pericol.

V

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

ACCIDENT rutier pe Transalpina. Două persoane se află în stop cardio-respirator. Au fost alertate elicoptere SMURD

Gandul acum 23 minute
Un accident rutier, în care au fost implicate mai multe motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul e

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum 53 minute
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 3 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 2 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°