Primordialitatea cuvântului în relaţia de comunicare dintre oameni a fost recunoscută o dată cu apariţia Vechiului Testament, sintagma „cuvântul care zideşte”, devenind universal valabilă. În timpurile primare ale comunicării, cuvântul se transmitea prin viu grai, nefiind niciodată bănuit drept colportor de minciuni.

Apariţia cărţilor şi ulterior a presei scrise au însemnat paşi uriaşi în evoluţia comunicării interumane. Aşternerea gândurilor pe hârtie şi apoi transmiterea lor prin intermediul cărţilor şi al ziarelor către semeni a însemnat deschiderea largă a porţilor cunoaşterii. Nu se ştie când a apărut minciuna în comunicarea dintre oameni. Poate că a apărut de la început, sau poate mai târziu. Un lucru este sigur şi trist: după mii de ani de existenţă a speciei umane, minciuna există în toate formele de comunicare existente. Supertehnologia modernă care deserveşte canalele de comunicare a amplificat posibilităţile de proliferare a minciunii, ipocriziei şi intoxicării. Pentru omul de rând, asaltul este asemănător unor salve de „katiuşa”, cărora nu le poate face faţă. De cele mai multe ori nu putem face distincţia între bine şi rău atunci când ne sunt transmise informaţii. Televiziunea care transmite informaţiile instantaneu şi la distanţe foarte mari a monopolizat sistemele de comunicare, pentru a aduce ofrandă unui „zeu” necruţător: SENZAŢIONALUL. Pentru a glorifica acest zeu, televiziunile sunt dispuse să calce în picioare toate valorile lumii. Chiar şi frumuseţea şi iubirea. Reţeta mai cuprinde şi multă adrenalină. Aceasta se oferă opiniei publice rapid, fără scrupule şi cu tupeul realizatorilor de a fi descoperit icebergurile informaţiilor vitale.

Se afirmă în prezent că presa scrisă a murit. Afirmaţia este valabilă doar pentru România şi pentru ţările subdezvoltate de pe toate emisferele lumi. În prezent, mai există doar câteva cotidiane na