Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suporterii craioveni se dezic de Adrian Mititelu!

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 4 septembrie 2013 ·

Membrii uneia dintre cele mai importante facțiuni din galeria Universității Craiova anunță că vor susține echipa CS U Craiova, înființată în această vară de Clubul Sportiv Universitatea în colaborare cu Primăria din Bănie. Sursa: Agerpres

„Sezione Ultra 2000, brigada care a inițiat protestele împotriva lui Mititelu și probabil singura care și-a dorit cu adevărat ca acestea să aibă succes, iese din protest. La mai bine de 8 ani de la primul mesaj de contestare și după 6 ani aproape neîntrerupți de proteste la adresa lui Adrian Mititelu este clar că trebuie să schimbăm modul de acțiune. Mitingul, mesajele, scandările, comunicatele, graffiti-urile, plus alte acțiuni care nu pot fi menționate, practic contestarea pe toate căile posibile, împreună cu lipsa perfomanței, ar fi fost suficiente pentru ca un om normal la cap să renunțe la club. Dar un om cu 400 de procese nu poate fi un om normal la cap.

Faptul că Știința urmează să fie omorâtă de Mititelu a devenit evident în momentul în care acesta a mutat prima dată echipa la Severin. În acel moment, grupul nostru a încercat să convingă conducerea Universității din Craiova, autoritățile locale și pe Adrian Păunescu să-i retragă familei Mititelu dreptul de a mai folosi numele de Universitate, numele orasului Craiova (Mititelu ne jignise pe toti spunând că „orașul nu merită echipa de fotbal”) și dreptul de a folosi imnul „Cântec pentru Oltenia”. Din păcate, atunci, demersurile noastre nu au avut succes și a trebuit să mai pierdem câțiva ani până ca aproape tot orașul să înțeleagă că renașterea Științei este legată obligatoriu de dispariția lui Mititelu.

Faptele au devenit incontestabile. Pentru fostul patron (de fapt, creditor!), binele Științei nu este important. Singura dorință a lui și singurul lucru pentru care a luptat din toate puterile a fost și este ca echipa să îi aparțină și să se identifice cu el. Pi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un autocar cu 61 de ucraineni s-a RĂSTURNAT pe DN22. Două persoane au fost duse la spital

Gandul acum 46 minute
Autoritățile au activat planul roșu, după ce un autocar cu 61 de ucraineni s-a răsturnat, miercuri 25 iunie, pe DN22, în urma impactului cu un autoturism, la ieșirea din localitatea Tariverde spre Constanța. UPDATE: Ministerul Sănătății a anunțat că

Mesajul lui Nicușor Dan, după ce NATO a decis să aloce 5% din PIB pentru apărare: Trebuie să cheltuim mai mult și mai eficient

HotNews acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a afirmat miercuri, după încheierea summitului NATO de la Haga, Olanda, în cadrul căruia statele membre s-au angajat să investească 5% din produsul lor intern brut (PIB) pentru apărare că „aliații sunt fermi și un

Michelle Obama vine pentru prima dată în România / Va fi prezentă la un eveniment în București

HotNews acum 2 ore
Fosta primă doamnă a Statelor Unite Michelle Obama va veni în România în luna septembrie, la Impact Bucharest, un eveniment de business și tehnologie care va avea loc între 17-18 septembrie. Soția fostului președinte american Barack Obama, care a co

ANRE anunță noile tarife la gaze naturale, valabile de la 1 iulie 2025

Ziua Constanta acum 58 minute
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a tranmis, miercuri, 25 iunie 2025, că a actualizat noile tarife reglementate de distribuție a gazelor naturale, aplicabile începând cu 1 iulie 2025. Potrivit sursei, aceste tarife su

Studenții protestează joi față de reducerea burselor: „Nu din burse strângi averi, stimați politicieni!”

Adevarul acum 2 ore
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România organizează joi, 26 iunie 2025, proteste în toată țara față de propunerea Guvernului de a reduce fondurile pentru bursele studențești.

Gigi Becali îl avertizează pe George Simion: „El caută război cu mine, dar îi arăt eu”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Gigi Becali (67 de ani), patronul celor de la FCSB, i-a transmis un mesaj lui George Simion (38), liderul AUR. Au venit niște, nu vreau să le zic în niciun fel, că nu m-am certat cu ei, nu m-am certat nici cu Simion, eu doar am răspuns la ce a zis,

Plopul declarat monument al naturii prăbuşit la Iaşi în timpul unei furtuni va fi folosit de sculptori / Creaţiile vor fi instalate chiar în zona în care s-a prăbuşit copacul

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Unul dintre plopii din Iaşi care s-a prăbuşit în urmă cu două săptămâni, în urma unei furtuni violente, va fi utilizat de artişti în cadrul unei tabere de sculptură, iar operele de artă realizate vor

Guvernul german pune capăt sprijinului financiar pentru ONG-urile care salvează migranți pe mare

HotNews acum 19 minute
Berlinul va pune capăt sprijinului său financiar pentru ONG-urile de salvare civilă în Marea Mediterană, au anunțat miercuri surse din cadrul Ministerului de Externe german, un nou semn de înăsprire a politicii statului german privind migrația, info

DNA trimite în judecată o rețea de angajați ai Gărzii de Mediu și Agenției de Protecție a Mediului din Botoșani. Lista lungă a infracțiunilor de care sunt acuzați

HotNews acum 58 minute
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au trimis în judecată 26 de persoane şi firme, între care comisari ai Gărzii de Mediu Botoşani şi angajaţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Botoşani, care sunt acuzate că au protejat interesele

Baremul de corectare la Matematică de la Evaluarea Națională 2025 a fost publicat

HotNews acum 7 ore
Ministerul Educației a publicat, miercuri, la ora 15:00, baremul de corectare pentru proba scrisă la Matematică de la Evaluarea Națională 2025. Documentul conține toate răspunsurile corecte și modul de acordare a punctajului pentru fiecare exercițiu

Vremea

București
acum

29°
mie.

18°/34°
joi

20°/37°
vin.

21°/36°
sâm.

20°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

16°/32°
joi

17°/31°
vin.

16°/32°
sâm.

18°/25°
Constanta
acum

23°
mie.

18°/31°
joi

22°/32°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

15°/34°
joi

18°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

17°/24°
Timisoara
acum

30°
mie.

17°/36°
joi

18°/38°
vin.

20°/34°
sâm.

21°/28°