Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea şi cei ai Patronatului Medicilor de Familie Vrancea au păreri diferite în ceea ce priveşte eliberarea documentelor medicale pentru copii. În timp ce primii susţin că documentele trebuie eliberate gratuit, ceilalalţi spun că trebuie percepute taxe.
Într-un comunicat de presă emis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) se precizează eliberarea documentelor medicale pentru copii se face gratuit, de către medicii de familie, în conformitate cu prevederile legale ale contractului-cadru şi ale normelor de aplicare a acestuia, chiar dacă părinţii nu sunt asiguraţi. În comunicatul CNAS se precizează că „analizele necesare pentru înscrierea copiilor în colectivitate pot fi efectuate gratuit, pe baza biletului de trimitere emis de medicul de familie”. La rândul său, preşedintele CAS, Mihai Copaci, spune că „medicii de familie au obligaţia de a le elibera în mod gratuit părinţilor bilete de trimitere pentru efectuarea de analize medicale necesare pentru înscrierea copiilor în colectivitate”.
În replică, medicii de familie susţin că documentele medicale eliberate la solicitare sunt taxabile. Ei spun că în anii trecuţi, atunci când au eliberat bilete de trimitere pentru efectuarea de analize gratuite necesare pentru înscrierea copiilor în colectivitate, CAS a refuzat să le deconteze. „Documentele eliberate gratuit sunt reţeta şi scutirea medicală, iar în caz de boală biletul de trimitere. Nu are importanţă dacă parinţii sunt sau nu sunt asiguraţi. Documentele medicale la solicitare, aviz tabără, aviz concursuri, etc., cerute de diferite autorităţi sunt taxabile la tarifele afişate ale fiecărui cabinet. Analizele gratuite se pot recomanda în caz de boală, pentru stabilirea, confirmarea sau susţinerea unui diagnostic sau în cadrul examenului de bilanţ anual, la care ar trebui să se prezinte fieca