Cu scriitori din Iaşi, ca să fiu cât se poate de precis. Lumea acestora n-a fost niciunde şi nicicând foarte unită. Dar mai dezbinată ca acum n-a fost parcă niciodată. Scrisoarea reprodusă mai jos este o dovadă în acest sens.
Mai amar decât adevărul ei, asupra căruia încerc din răsputeri să nu mă pronunţ, este faptul că, spre deosebire de alte cazuri, solidaritatea confraţilor se lasă încă aşteptată. C-aşa e-n tenis, pardon, în viaţa literară, acţiunile de sprijin se fac doar cu aprobare de... sus. Şi numai pentru cine merită! Of, Doamne!...Doamne Eminescu, vreau să spun.
<< Scrisoare deschisă domnului Dan LUNGU, director manager al Muzeului Literaturii Române Iaşi
Domnule Dan Lungu,
Am găsit necesară prezenta scrisoare, născută din mâhnirea pricinuită de intruziunea politicului în instituţiile culturale şi din iubirea mea cunoscută faţă de patrimoniul pe care l-am slujit atâţia ani. Poate din această scrisoare deschisă vei împrumuta şi dumneata câteva idei benefice.
De asemenea, probabil că această scrisoare nu şi-ar fi aflat rostul în timpuri normale, într-o ţară normală, într-o instituţie de cultură pînă mai ieri normală. Adus de valul politic, printr-un concurs de împrejurări ca director al Muzeului Literaturii Române Iaşi, te-ai conformat şi dumneata curentului naţional păgubos de îndepărtare din instituţii a angajaţilor incomozi, pentru voi, dar profesionişti, şi aducerea, pe criterii politice sau nu, a unor persoane ce pot fi numite cu indulgenţă nepricepute.
În momentul instalării dumitale, mi-am pus speranţa, şi eu şi ceilalţi colegi, în buna credinţă de a arma o echipă întru apărarea patrimoniului pe care-l avem în păstrare. Dar dumneata ai găsit de cuviinţă, dintr-un prost înţeles entuziasm managerial, să reduci la jumătate tirajul revistei „Dacia literară”, editată de M.L.R. Iaşi, fără hiatus din 1990, pe motiv că nu ad
