Le va potopi pe toate, zice cântecul. Şi ne-a potopit de ne-a podidit. Presimţirea rea s-a cuibărit ca o pasăre sub streaşină. Simona reuşise cu greu să iasă la lumină, dar reuşise. Pennetta jucase bine, prea bine, dar obosise. Începuse să şi greşească, deja o luase la vale. Aşa a ajuns Simona să servească pentru egalarea situaţiei la seturi. Copiii de mingi şterseseră cu prosoapele tuşele burate. Iar mingea de set a venit şi ea, firească. Şi gata. Ploaia new-yorkeză a trimis-o la vestiare. După câteva ore bune, de fapt rele, a început alt meci. Pennetta a fost iarăşi proaspătă şi a făcut break câştigând trei puncte la rând. Simona a mai zvâcnit, a făcut break din nou, din nou a servit pentru set. Degeaba, s-a ajuns în tie-break, acolo unde italianca s-a concentrat perfect. Ştia că dacă îl pierde, fuge şi meciul. În fine, Simona a pierdut, iar speranţele noastre se amână. E tânără şi în subconştientul nostru ştim că va ajunge odată să câştige şi un Slam. Dar n-am vrea s-o vedem ca pe Bartoli, învingând la 28 de ani şi retrăgându-se împăcată cu sine, după o carieră onorabilă. Ne-o dorim campioană adevărată, dominatoare, number one, avem nevoie de asta. Între timp, are şi viaţa nişte planuri cu ea, om vedea dacă vor coincide cu planurile noastre.

Acum, despre Federer. L-am mai văzut jucând prost, dar raportat la standardele sale. Ei bine, de data asta a jucat prost în absolut! Robredo n-a făcut nimic special ca să câştige, dimpotrivă, i-a oferit nenumărate ocazii să revină în meci (înclin să cred că Robredo va fi spulberat de Nadal în 3 seturi!). Însă Roger a jucat ca un junior. Nimic nu anunţa o asemenea cădere, elveţianul părea pe o linie ascendentă, iar întâlnirea cu Nadal din sferturi părea şi ea inevitabilă, în ceea ce-ar fi fost prima lor confruntare la Open-ul american, vă puteţi imagina asta? Nu ştiu ce-i va rezerva viitorul lui Federer, deşi e previz