Un cotidian central acuză Guvernul de nehotărâre pentru că permite Parlamentului să decidă în chestiuni capitale pentru România. Printre dovezile ”nehotărârii” Guvernului se află şi proiectul meu de lege privind interzicerea finanţării mascate din străinătate a activităţilor politice. Probabil că nostalgia după Boc ”face tot ce i se spune” şi după preşedintele-decident care comanda tot ce mişca în România e încă puternică. De ce a greşit premierul Victor Ponta că a restabilit puterea Parlamentului de a decide în chestiunile de interes naţional? Nu e Parlamentul locul în care sunt reprezentaţi toţi alegătorii? Nu e locul celei mai transparente dezbateri, pentru că tot ce se discută în Legislativ, chiar şi pe holuri, apare în presă şi astfel opinia publică ia la cunoştinţă orice decizie şi orice vot? E regretabil că unii emitenţi de opinii încă mai plâng după dictatul de la Cotroceni şi după marioneta Boc, care desigur că nu avea nevoie de Parlament decât ca executant, pentru că cel supranumit Zeus trebuia să fie singurul decident. Fireşte că atunci Boc părea foarte ”hotărât” să ducă la îndeplinire toate directivele lui Băsescu. Şi nu doar el, ci şi liderii celor două Camere, motiv pentru care Roberta Anastase a furat în văzul lumii voturile în favoarea tăierii pensiilor pentru că aşa era ordinul de sus. Nostalgia unor asemenea vremuri vine, în mod ciudat, tocmai din acea parte a spaţiului public care acuza USL de lovitură de stat vara trecută. Păi unde e opţiunea pentru democraţie a marilor apărători ai statului de drept dacă ei acuză de ”nehotărâre” un guvern care îi dă posibilitatea Parlamentului să îşi facă datoria constituţională? Înseamnă că ne dorim o dictatură pentru ca lucrurile să meargă strună şi nimeni să nu mai comenteze. Cine critică un guvern pentru că urmează proceduri şi dezbateri sau pentru că respectă Parlamentul şi cine îl numeşte nehotărât pentru