Fostul prezentator BBC Charlie Ottley s-a aflat din nou în România unde a realizat un al doilea documentar despre România intitulat “From the Mountains To The Sea" ("De la munţi până la mare"). Acesta poate fi văzut mâine pe Travel Channel, iar RL vă oferă în avenpremieră câteva secvenţe din acest film.
Primul documentar despre România intitulat “Wild Carpathia” s-a bucurat de un imens succes fiind tradus în 20 de limbi şi difuzat în 120 de ţări. “Wild Carpathia” a prezentat zona munţilor Carpaţi şi pădurile seculare ale Transilvaniei, obiceiurile şi tradiţiile dar şi ocupaţiile ancestrale ale ţăranilor. În cea de-a doua parte a seriei, Charlie Ottley călătoreşte din locul unde Dunărea intră în ţară şi până în Deltă, făcând şi o incursiune pe Valea Oltului, în Munţii Făgăraş, vizitând Castelul Peleş şi mănăstirea Cozia.
Nu vă vindeţi ţara
Chiar şi numai privind clipul de promovare a documentarului putem înţelege că Ottley a fost impresionat de tot ceea ce a văzut de-a lungul călătoriei sale. Pentru a descrie peisaje şi locuri foloseşte cuvinte precum “misterios”, “fascinant”, “o inspiraţie pentru restul lumii”. Ca şi în primul documentar, Ottley insistă pe îndeletnicirile rurale rămase neatinse de vreme ale României. Putem vedea Ottley fascinaţia pe care o exercită asupra realizatorului modul în care o ţărancă obţine grâu fără să utilizeze curent, folosindu-se doar de o moară cu apă.
Citeşte şi: Nu vă scoate ţara la licitaţie ca pe un mizilic
De altfel, într-un interviu pentru Rl, luat în urmă cu un an de zile, Ottley ne mărturisea că a găsit în România o varietatea uriaşă de atracţii dar şi pericole latente: “aveţi tot ceea ce vă trebuie: locuri amenajate în natură de unde poţi vedea urşi şi lupi, case tradiţionale care pot oferi locuri de cazare, unele dintre cele mai bune zone pentru organizarea de trasee montane, căţărări din întreag